Despre demisii şi lubeniţe 0
Demisia este un act unilateral de voinţă al anagajatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului, după împlinirea unui termen de preaviz. Nimic mai simpl...
Demisia este un act unilateral de voinţă al anagajatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului, după împlinirea unui termen de preaviz. Nimic mai simpl...
Intr-o decizie fără precedent, Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost puse la adăpost de mai marii Europei de efectele unui posibil tsunami în lanţ al datoriilor de ţară, fiind practic cea mai ...
O vorbă din bătrâni spune că atunci când e să ai ghinion găseşti un cui şi într-un cartof. Este ceea ce i se tot întâmplă micuţului premier Boc. Inaugurează un complex comercial, a doua...
Scandalul în care par să fie implicaţi preşedintele PSD, Victor Ponta, şi colegul său de partid, senatorul Dan Şova, readuce în discuţie condiţia politicianului roman în societatea românea...
Un procent de 44% dintre românii cu vârsta peste 15 ani au luat cel puţin o dată în ultimele 6 luni un tratament cu antibiotic, iar 23% au luat cu o lună în urmă sau mai recent, relevă un Stu...
Oana Pellea s-a născut la 29 ianuarie, 1962 în Bucureşti. A studiat la Academia Română de Teatru şi Film, şi-a terminat studiile în promoţia 1984, la clasa prof. Sanda Manu. Este fiica Domnic...
Este clar pentru toată lumea că tricoul e mai aproape de piele decât geaca, dar trebuie să recunoaştem că pe vreme de furtună geaca devine mai importantă, deci nu poţi nesocoti evenimentele c...
Aflu, cu stupefacţie, că un medic român din judeţul Bacău învia oameni din morţi şi numai o rugăciune în care este pomenit numele său ajută şi astăzi la vindecări miraculoase, ajută, Ã...
Opt bănci europene au picat la testul de stres la care au fost supuse 91 bănci pentru a le determina soliditatea în caz de şoc economic, a anunţat Autoritatea Bancară Europeană (EBA), citată d...
Conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se desfăşoară mi...
Cel mai mediatizat ministru al Cabinetului Boc ţine din nou capul de afiş al presei din România. În decurs de doar câteva ore, Elena Udrea a trecut prin două ipostaze cel puţin stânjenitoare. ...
S-a născut pe 3 februarie 1925, a urmat cursurile primare şi secundare în oraşul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Din 1949 până în 1954, Ştefan Mihăilescu Braila a jucat la ...
Noul plan de salvare promis Greciei dacă-şi va adopta planul de austeritate va avea o valoare 'similară' primului, decis acum un an, împrumut care se ridica la 110 miliarde euro, a informat vineri...
Presedintele jucator a incercat sa mimeze dialogul cu partidele din opozitie. A aruncat cu epitete, caracterizari si rautati pe principiul unde-s doi ii pot invrajbi. A incercat sa il abordeze pe Crin...
A început sezonul concediilor, însă România nu se odihneşte, dimpotrivă, pare inflamată, gata să explodeze, din cauza unor probleme care s-au tot acumulat sau a unora care au fost create artif...