Ştefan Mihăilescu-Brăila
S-a născut pe 3 februarie 1925, a urmat cursurile primare şi secundare în oraşul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Din 1949 până în 1954, Ştefan Mihăilescu Braila a jucat la Teatrul "Maria Filotti", în spectacole ca "La Ilie bun şi vesel", de Ion Damian, "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale, "Poveste de dragoste", de Margarita Aligher, "Burghezul gentilom" de Moliere, "Bădăranii", de Carlo Goldoni, "Nunta lui Kecinski", de Suhovo Kobalin şi "Ultima ora", de Mihail Sebastian.
Debutează în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reuşite comedii din cinematografia românească: Nea Mărin miliardar, Ciocolata cu alune, în 1978, Pacala , în 1974", "Elixirul tinereţii", în 1978. "Bachus" din filmul "Secretul lui Bachus", realizat în 1983 de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ştefan Mihăilescu Brăila. «Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui "Bachus", l-am "ochit" încă de la început pe Ştefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul şi apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui "Bachus". Capătă o privire de gheaţă care parcă tăia ca un laser» spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean. Ştefan Mihăilescu Brăila a fost şi prezentator a numeroase emisiuni de teatru şi divertisment la Radio şi Televiziune. Actorul a trecut în eternitate pe 19 septembrie 1996, la Bucureşti.
Filmografie
Alo? Aţi greşit numărul (1958), Când primăvara e fierbinte (1960), Portretul unui necunoscut (1960), O zi pierdută (1960), Darclée (1961), A fost prietenul meu (1961), Omul de lângă tine (1961), Porto-Franco (1961), Politică şi... delicatese (1963),Titanic vals (1964), Camera albă (1964), Comoara din Vadul Vechi (1964), Răscoala (1965), Vremea zăpezilor (1966), Cine va deschide uşa? (1967), Tatăl Maiorul şi moartea (1967), Zile de vară (1968), Căldura (1969), Doi bărbaţi pentru o moarte (1969), Asediul (1970), Fraţii (1970), Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (1971), Urmărirea (1971) - serial TV Asta-seară dansăm în familie (1972), Cu mâinile curate (1972), Bufetul "La Senat" (1973) - film TV, Un comisar acuză (1973),Dincolo de nisipuri (1973), Proprietarii (1973), Tatăl risipitor (1973), Păcală (1974), Un zâmbet pentru mai târziu (1974), Alarmă în deltă (1975), Elixirul tinereţii (1975), Lupuşor şi Mieluţu (1975) - film TV, Mastodontul (1975), Accident (1976),Gloria nu cântă (1976), Im Staub der Sterne (1976) , Misterul lui Herodot (1976), Un text cu bucluc (1976) - film TV, Eu, tu şi Ovidiu (1977), Fata bună din cer (1977), Das Verschollene Inka-Gold (1978) - film TV, Ciocolata cu alune (1978), Septembrie (1978), Nea Mărin miliardar (1979) - Bossul nr. 2, Ora zero (1979), Şapca şi pălăria (1979) - serial TV, Singur printre prieteni (1979), Destine romantice (1981), Duelul (1981), Fiul munţilor (1981), Grăbeşte-te încet (1981), Buletin de Bucureşti (1982), Secretul lui Bachus (1984), Sosesc păsările călătoare (1984).
sursa Wikipedia.org

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu