România, ţara minunilor!

Aflu, cu stupefacţie, că un medic român din judeţul Bacău învia oameni din morţi şi numai o rugăciune în care este pomenit numele său ajută şi astăzi la vindecări miraculoase, ajută, în general, la orice, depinde de rugăciune.

Medicul a devenit, în taină, preot franciscan, pe vremea comunismului şi, imediat după moartea lui, apa din faţa casei părinteşti a început să miroasă a trandafiri. În consecinţă casa lui a devenit muzeu, şcoala din sat a primit numele său şi un dosar cu mărturiile celor care au asistat la minunile doctorului-preot a fost trimis la Vatican, pentru ca omul să fie beatificat, urmând să devină sfânt.

E limpede că trăim într-o Românie miraculoasă, în care orice este posibil. E drept că în Moldova, minunile sunt ceva mai multe, însă pot să depun mărturie că nici în Banat nu stăm de loc rău la capitolul minuni. Am fost surprins de nenumărate ori de istorisirile unor prieteni sau cunoştinţe, de altfel oameni serioşi, cu funcţii şi responsabilităţi, cu studii, masterate şi doctorate, în domeniul ştinţelor exacte, al ştiinţelor naturale sau al ştiinţelor sociale, care îşi declarau încrederea în existenţa miracolelor, venind cu exemple concrete, văzute cu ochii personali, cele mai multe din satul natal. Desigur, unii dintre ei, aveau (şi au) la bază şi lecturi „serioase” despre miracole întâmplate pe alte meleaguri, aproape la fel de miraculoase ca România.

Dacă aşa este şi trăim cu adevărat în ţara mircolelor, nu văd de ce ne mai încurcăm cu cercetarea averilor ilicite, cu averile dobândite peste noapte de vameşi, poliţişti de frontieră, politicieni, miniştri, cu verificarea unor licitaţii câştigate în mod surprinzător. Fostul ministru Dan Ioan Popescu, căruia statul vrea să-i confişte un milion de euro, fiindcă nu are cum să dovedească provenienţa lui, poate să spună simplu: „A fost un miracol!” Cum să nu crezi în miracole, în ţara minunilor?!

Deşi mie miracolele acestea mi se par extrem de nedemocratice, începând chiar din vremurile biblice. Adică, sfântul acela cu puteri miraculoase învie din morţi pe cine vrea el, în general cunoştinţe sau oameni aflaţi întâmplător în imediata apropiere. În schimb, oameni care au murit şi mor în lagăre, în războaie, în cataclisme naturale în accidente, nu beneficiază de acelaşi tratament. E cam la fel cum ar face un ministru care are acum nişte puteri (executive, nu miraculoase) şi îşi asfaltează drumul din satul natal. Desigur, oamenii din sat vor fi foarte mulţumiţi, dar eu şi mulţi alţii ne întrebăm de ce nu şi-a folosit puterile şi pentru asfaltarea drumurilor din localitatea în care trăim noi. Mai mult, ar putea să realizeze şi alte minuni, cum ar fi nişte autostrăzi de care să beneficieze întreaga naţiune. Sau nu are puteri chiar aşa de mari? Dacă nu are, atunci ar trebui pus la punct un sistem în care minunile să fie distribuite în mod mai echilibrat. De ce să beneficieze de minuni numai fostul ministru Dan Ioan Popescu, vameşii de la Naidăş sau Moraviţa, firmele care au prieteni de partid?