Furtul din din satul Lanurile0
În dimineaţa zilei de marţi, la orele 9.45, T.M. (33 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, a reclamat la Poliţie că în noaptea anterioară, doi localnici i-au sustras din curtea imobilului...
În dimineaţa zilei de marţi, la orele 9.45, T.M. (33 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, a reclamat la Poliţie că în noaptea anterioară, doi localnici i-au sustras din curtea imobilului...
Se emit tot mai des pareri conform carora Romania nu este decat o tara de consumatori, o piata de desfacere pentru marile concerne de afara. Se spune ca nu avem industrie, ca tot ce producem sunt bunu...
Va invit sa participati la proiectul ” Ajutati-i sa mearga la scoala!”. Acest proiect are ca scop cuprinderea in gradinita anul acesta si in clasa I anul viitor a 15 copii din familii foarte s...
Presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu a participat la Galati, la o sedinta prezidată de directorul Autorităţii Naţionale pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (ANIMA), Dan Cârlan, şi...
Tribunalul Bucureşti a admis cererea de înregistrare a Partidului Poporului, însă decizia nu este definitivă.„La începuturile revoltei mele, m-am gândit că o maximă protecţie este să fii ...
Un procent de 36% dintre subiecţii sondajului CCSB intitulat "Stereotipurile la adresa romilor", prezentat sâmbătă la o masă rotundă organizată de Asociaţia Pro Democraţia, consideră că est...
Filmul românesc 'Marţi, după Crăciun', al regizorului Radu Muntean, care spune povestea unui triunghi amoros, a câştigat Premiul Principatului de Asturias pentru cel mai bun lung-metraj la Festi...
Intrebare: Avem din ce în ce mai multe clasamente de firme, mai mari sau mai mici, organizate de diverse organizaţii, asociaţii, uniuni. De ce încă un Top de firme ?Mihail Vlasov: Nu încă un To...
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis joi menţinerea în stare de arest preventiv a omului de afaceri Cătălin Chelu, precum şi a lui Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea,...
Exceptand problemele pe care irlandezii le au cu sistemul bancar, nu exista foarte multe diferente intre Irlanda si Romania in ce priveste excesele pe care ambele tari le-au facut in sectorul cheltuie...
În ziua de 23 noiembrie 2010, echipaje formate din poliţişti de la transporturi feroviare, poliţişti din cadrul IPJ Brăila şi jandarmi din cadrul IJJ Brăila au desfăşurat o acţiune în muni...
Deputata europeana Adriana Ţicău a declarat în plenul reunit la Strasbourg, in cadrul dezbaterii pe tema "Simplificarea Politicii Agricole Comune" ca "soluția pentru securitatea alimentară pe ter...
Un procent de 70% dintre români cred că România ar avea nevoie de o schimbare a sistemului de vot actual, iar 22% consideră contrariul, relevă un sondaj realizat de CCSB şi făcut public, marţi...
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr. 749/2010 a fost publicat OMFP nr. 2603/2010 pentru modificarea şi...
Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Teritorial pentru Regiunea Sud – Est anunta pe cei interesati ca, in conformitate cu anuntul facut de Autoritatea de Management pentru Programul Operationa...