Vacanţa de Paşti a elevilor se prelungeşte cu o zi 0
Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.''Elementele care au condus la fundamentarea decizie...
Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.''Elementele care au condus la fundamentarea decizie...
România şi Bulgaria, lovite de criză mai târziu decât celelalte state din Uniunea Europeană /UE/, vor înregistra mari progrese în ceea ce priveşte creşterea economică în 2011 comparativ cu...
E perioada vacantei de Paste. Oferiti-le copiilor bucurii si momente unice de petrecere a timpului liber. Una din posibilitati este o vizita la Promenada Mall Braila. Aveti de unde alege.Pentru cei ma...
Euro dă semne de stabilizare la 4,10 dar această stabilitate este mai de grabă iluzorie. După ce am constatat cu toţii că în primele trei luni scăderea cursului cu 4-5 procente nu a împiedica...
Banca Centrală Europeană a pus oficial capăt crizei economice din zona euro, ridicând ieri dobânda de referinţă. Imediat dobânzile la creditele în euro au crescut iar asta o vor simţi toţi ...
România este pe punctul de a deveni campioană mondială. Nu la fotbal, slavă Domnului, ci la prietenia cu mediul. Ministerul de resort din ţara noastră pregăteşte un proiect halucinant prin car...
In România dacă vrei să-ţi faci reclamă ai două posibilităţi, fie cumperi publicitate la televizor fie faci orice ca să apari la ştiri. Cum publicitatea este destul de scumpă, gânditorii c...
Guvernul, Preşedenţia, dar şi FMI ne anunţă că astăzi este ultima zi de recesiune. Azi-dimineaţă am scos repede capul pe fereastră să văd recesiunea în agonie. Soarele răsărea, aburii d...
„Cazul” Severin este unul dintre acelea care trebuia să se întâmple. Era o chestiune de „când” şi „cine”, dar toată lumea ştia că se va întâmpla. Primele generaţii de europarlam...
Suspiciunile ca scandalul spagilor din vami va fi oprit la nivelul „nebunilor”, de pe tabla de sah a coruptiei, pare ca se confirma. În timp ce poporul spectator la televizor si-a mai pierdut din...
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de vară, ora Europei Orientale. Ceasurile se dau înainte, ora 3,00 devenind ora 4,00. Prin această trecere, orarul de varÄ...
Preşedintele Traian Băsescu a oferit ţării şi lumii un exemplu de prestaţie jalnică în ce priveşte politica externă. S-a bâlbâit, ca un elev prins cu lecţia neînvăţată. Este vorba des...
Avem trei presupuse cazuri de corupţie în Parlamentul European în care sunt implicaţi un austriac, un sloven şi un român. Doi din cei trei parlamentari şi-au dat demisia din momentul în care p...
Haideţi să recunoaştem că nu am citit noul Cod al Muncii. Personal, recunosc acest lucru, însă privesc cu interes la bătălia care se dă în acest domeniu. Deşi sunt un cititor pasionat, mai ...
Ce n-a reuşit cutremurul din Japonia, ce n-a reuşit nici tsunamiul de după, poate reuşi criza nucleară de la Fukushima. Ultima explozie pare să fi spart protecţia de beton a unuia dintre reacto...