Un suflu nou

Haideţi să recunoaştem că nu am citit noul Cod al Muncii. Personal, recunosc acest lucru, însă privesc cu interes la bătălia care se dă în acest domeniu. Deşi sunt un cititor pasionat, mai îmi iau cărţi şi în tramvai şi le răsfoiesc în drumurile mele prin Reşiţa, că am multe drumuri de făcut, oraşul e lunguieţ şi circul mai rar cu taxiul, dar nciodată nu mi-am luat noul Cod al Muncii cu mine. Pe ăla vechi l-am citit, dar pe sărite, când se punea problema să fiu disponibilizat de la câte un loc de muncă. Am păţit de câteva ori aşa ceva. Mai privesc şi la televizor dezbaterile asupra acestui subiect, dar abandonez repede, comut pe alte posturi, deoarece constat că nici analiştii care dezbat problema n-au citit cartea. E ca la lansările de carte, când câte unul vrea să se facă remarcat, iese în faţă şi spune: „Nu am citit cartea, dar vreau să vorbesc despre ea”.

Sindicatele cer propriilor membri, dar şi poporului, să iasă în stradă pentru a stopa aplicarea noului Cod al Muncii, pe motiv că ne va transforma în sclavi. Sindicalişti mai şi ies în stradă, însă mai mult NU. Nu par prea convinşi de pericolul care-i pândeşte din articole. Între timp noul Cod al Muncii a fost adoptat, moţiunea care condamna aplicarea lui a căzut. Controversa privind Codul Muncii va deveni şi mai puţin atractivă ca motiv al protestelor de stradă.

Adevărul e că nu avem exerciţiul de a ne bate pentru cuvânt şi pentru idee. Noi privim la chipul şi atitudinea aleşilor noştri, privim la felul în care râde Traian Băsescu, la felul în care se înalţă pe vârfuri Emil Boc, la felul în care îşi poartă decolteul şi poşeta Elena Udrea, la zîmbetul sticlos al lui Crin Antonescu, la surâsul zeflemitor al lui Victor Ponta etc. şi spunem că ne place sau nu ne place. „Ce împuţit e ăsta, nu o să-l mai votez!”. Apreciem lucrurile intuitiv şi nu avem răbdare să le cercetăm obiectiv, după cuvânt şi faptă. Dar nici nu e de mirare. Cam aşa se întâmplă în întreaga lume. Şi trebuie să recunoaştem că nici cu vechiul Cod al Muncii nu ne-a mers prea bine. Şi nici criza mondială n-a venit ca urmare a legislaţiei, ci a atitudinii bancherilor şi a oamenilor faţă de bani şi de credite. Ca urmare a goanei, fără scrupule, după îmbogăţire.

Apoi, şi legile au importanţa lor, însă mult mai importantă este atitudinea faţă de legi. Dacă ele sunt interpretate cu bună credinţă, cu respect faţă de parteneri, poate să iasă o treabă bună. Cât timp vom căuta să ne şmecherim unii pe alţii, va fi din rău în mai rău. Şi, dracu ştie, parcă, în ultima vreme nu ne prea iese nimic. Suntem ca o echipă de fotbal în prag de retrogradare. Ştim cu toţii ce se întâmplă la o astfel de echipă. La început se încearcă noi metode de antrenament, noi scheme de joc, dar dacă jucătorii sunt demoralizaţi şi nemotivaţi, se schimbă antrenorul. Vrem, nu vrem, aşa se procedează, aşa se aduce un suflu nou.