Doi tineri cercetaţi pentru furtul de ţevi pentru irigat0
În dimineaţa zilei de 1 iunie 2011, la orele 9.00, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Victoria au fost sesizaţi de O.I. (40 de ani), din satul Mihai Bravu, comuna Victoria, cu privir...
În dimineaţa zilei de 1 iunie 2011, la orele 9.00, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Victoria au fost sesizaţi de O.I. (40 de ani), din satul Mihai Bravu, comuna Victoria, cu privir...
În ziua de miercuri, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Rural au fost sesizaţi de reprezentanţii unei societăţi comerciale din Brăila, cu privire la faptul că, la dat...
Medicii de familie au anunţat că de miercuri nu mai eliberează reţete compensate şi gratuite în lipsa unui contract cu casa de asigurări de sănătate. Medicii nu acceptă noile propuneri ale C...
Parlamentarii din Camera Deputaţilor au decis: viitorii primari vor fi aleşi din primul tur. După unii, legea este binevenită, cel puţin din punctul de vedere al eliminării cheltuielilor în plu...
Joi 2 iunie la Braila vor avea loc manifestari dedicate Zilei Eroilor. Astfel la toate monumentele eroilor din localitate se vor depune coroane de flori. Va fi p rocesiune desfasurata intre biserica S...
Muzeul Brăilei şi Editura Zeit Brăila vă invită joi, 2 iunie 2011, ora 18.00, la sediul Muzeului Brăilei din Piaţa Traian nr. 3, la lansarea cărţii "Recensa rediviva" de Dumitru Anghel.Modera...
Un studiu al Economist Inteligence Unit (EIU) de la începutul anului arăta că leul este supraevaluat cu 13%. Aprecierea monedei naţionale a continuat, astfel că extrapolând, supraevaluarea este ...
Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de brăileanul SV, administratorul unei societăţi comerciale din municipiu, cu privire la faptul că, în noaptea de 30/31.05.2011, p...
Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban au oprit în trafic, pe bulevardul Al.I.Cuza, în apropiere de intersecţia cu strada Tâmplari, un taxi care avea capota portbagaju...
La finalul lunii mai lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele din municipiul şi judeţul Brăila pentru prevenirea şi combaterea comiterii infracţiunilor şi c...
Am găsit azi un articol amuzant despre “beneficiile” cotei unice (la fel de comice sunt şi comentariile) şi m-a izbit un lucru, pe care până acum nu-l observasem în alte dezbateri. S-ar păr...
Ministrul Sănătăţii şi şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au intrat în conflict după ce instituţia cu banii a trimis în sistem un nou regulament după care medicii ar trebui ...
Asa cum bine se cunoaste Braila este de la un timp loc de batalie intre masinile soferilor si strazile care se tot reabiliteaza. Primaria isi arata zi de zi incompetenta in gestionarea acestei problem...
E greu, după ce ţi s-a pus eticheta de criminal de război, să mai ieşi basma curată în faţa istoriei. Aceasta este una din feţele cinice ale existenţei umane, vorbim de crimă sau accident c...
Guvernul a aprobat marţi Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale, act normativ prin care se va pune în...