Despre cota unică şi impozitul progresiv…
De Cristian Banu
Am găsit azi un articol amuzant despre “beneficiile” cotei unice (la fel de comice sunt şi comentariile) şi m-a izbit un lucru, pe care până acum nu-l observasem în alte dezbateri. S-ar părea că românii văd în impozitarea progresivă o penalizare a muncii. Ca şi cum toţi ar fi inteligenţi, bine plătiţi şi o impozitare progresivă le-ar afecta dramatic veniturile. Numai că statistica arată, de fapt, altceva.
E ciudat cum nimeni nu vede în impozitul progresiv un ajutor, o formă de solidaritate cu cel mai puţin dotat şi faţă de societate în general. La nivel colectiv se pare că automat identificarea se face cu cel bogat căruia i se ia, şi niciunul cu cel sărac căruia i se dă… De altfel, lucrul acesta se vede şi la nivel social, unde nu există solidaritate, respect pentru cei mai puţin favorizaţi, ci din contră, preponderent un dispreţ faţă de oricine plasat mai jos pe scară, de la vânzătoarea de la magazin până la cel cu o maşină mai slabă… Eu voi egalitate, dar nu pentru căţei.
Nimeni nu pare să sesizeze că ţările cu impozite mari au o rată de conformare voluntară mult mai mare cu toate că impozitarea ajunge şi la 60%. Dacă ne uităm la ce ţări au cotă unică observăm că este vorba preponderent de ţări “în curs de dezvoltare”, în special din zona limitrofă Rusiei, şi pentru majoritatea “cota unică” a fost o formă de simplificare fiscală în condiţiile unui grad de conformare voluntară redus. Deşi adepţii ei o prezintă ca un mare succes, la noi cota unică nu a adus o creştere semnificativă a veniturilor la buget, nici a locurilor de muncă, nici a gradului de conformare voluntară, acel 1% din PIB grad de colectare suplimentar putând fi explicat şi prin simpla dezvoltare economică şi creştere a investiţiilor străine care au adus un stil de organizare occidental în economie.
De altfel, exceptând “miracolul georgian”, unde este vorba, totuşi, de un mix de politici liberale, nu doar de o simplă schimbare de fiscalitate, cota unică nu a produs un major success story. Mai ales în România unde nu am avut de fapt cotă unică. La fel ca şi în cazul monedei naţionale, unde BNR funcţionează de ani buni ca un consiliu monetar, România nu se bucură de beneficiile reale ale unei taxe unice fiindcă ea nu există în mod real, având prea multe excepţii, dar nici nu poate folosi arma fiscală pentru a genera dezvoltarea unor segmente, industrii fiindcă, nu-i aşa, avem “cotă unică”. Aşa că, din punctul meu de vedere, fie se trece cu adevărat la cotă unică şi se impozitează toate veniturile cu 16% fără excepţii, fie se renunţă la struţo-cămila actuală.
Îmbucurător este că “dreapta” a mai găsit un alt element de definire în afară de “Jos Iliescu!” – “Sus cota unică!” În sfârşit, o idee pozitivă.
E ciudat cum nimeni nu vede în impozitul progresiv un ajutor, o formă de solidaritate cu cel mai puţin dotat şi faţă de societate în general. La nivel colectiv se pare că automat identificarea se face cu cel bogat căruia i se ia, şi niciunul cu cel sărac căruia i se dă… De altfel, lucrul acesta se vede şi la nivel social, unde nu există solidaritate, respect pentru cei mai puţin favorizaţi, ci din contră, preponderent un dispreţ faţă de oricine plasat mai jos pe scară, de la vânzătoarea de la magazin până la cel cu o maşină mai slabă… Eu voi egalitate, dar nu pentru căţei.
Nimeni nu pare să sesizeze că ţările cu impozite mari au o rată de conformare voluntară mult mai mare cu toate că impozitarea ajunge şi la 60%. Dacă ne uităm la ce ţări au cotă unică observăm că este vorba preponderent de ţări “în curs de dezvoltare”, în special din zona limitrofă Rusiei, şi pentru majoritatea “cota unică” a fost o formă de simplificare fiscală în condiţiile unui grad de conformare voluntară redus. Deşi adepţii ei o prezintă ca un mare succes, la noi cota unică nu a adus o creştere semnificativă a veniturilor la buget, nici a locurilor de muncă, nici a gradului de conformare voluntară, acel 1% din PIB grad de colectare suplimentar putând fi explicat şi prin simpla dezvoltare economică şi creştere a investiţiilor străine care au adus un stil de organizare occidental în economie.
De altfel, exceptând “miracolul georgian”, unde este vorba, totuşi, de un mix de politici liberale, nu doar de o simplă schimbare de fiscalitate, cota unică nu a produs un major success story. Mai ales în România unde nu am avut de fapt cotă unică. La fel ca şi în cazul monedei naţionale, unde BNR funcţionează de ani buni ca un consiliu monetar, România nu se bucură de beneficiile reale ale unei taxe unice fiindcă ea nu există în mod real, având prea multe excepţii, dar nici nu poate folosi arma fiscală pentru a genera dezvoltarea unor segmente, industrii fiindcă, nu-i aşa, avem “cotă unică”. Aşa că, din punctul meu de vedere, fie se trece cu adevărat la cotă unică şi se impozitează toate veniturile cu 16% fără excepţii, fie se renunţă la struţo-cămila actuală.
Îmbucurător este că “dreapta” a mai găsit un alt element de definire în afară de “Jos Iliescu!” – “Sus cota unică!” În sfârşit, o idee pozitivă.
Autor Cristian Banu
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu