Armata este o aberaţie
De Matei Mircioane
E greu, după ce ţi s-a pus eticheta de criminal de război, să mai ieşi basma curată în faţa istoriei. Aceasta este una din feţele cinice ale existenţei umane, vorbim de crimă sau accident când moare un om, iar când mor 8.000 de oameni vorbim de istorie. Se zice că, în altă variantă, ar fi spus-o şi Churchill: „Moare un om, e o tragedie, mor 1.000 de oameni, e statistică”.
Aflăm acum că criminalul de război Radko Mladic a fost capturat. El este acuzat de genocid şi va fi judecat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga. Mladic se apără. Afirmă că nu are nimic de-a face cu masacrul de la Srebrenica şi este posibil ca anumite decizii să fi fost luate pe la spatele lui. În plus, Mladici ar fi ordonat evacuarea persoanelor rănite, a femeilor, copiilor şi celor care au luptat în războiul din 1992-1995, şi nu asasinarea lor.
Între timp, mii de sârbi, care îl consideră pe Mladic un erou, au ieşit pe străzile Belgradului pentru a-şi arăta simpatia faţă de fostul comandant al armatei sârbe din Bosnia şi pentru a protesta faţă de intenţia justiţiei sârbe de a-l extrăda. Este Mladic un erou sau un criminal? Probabil că, în atmosfera politică actuală (vorbim de atmosfera politică occidentală), va ieşi criminal. Până la urmă, a fost acolo, a avut putere, a comandat, a coordonat, a dispus. Ca mai toţi comandanţii în timp de război, a dispus de vieţile a mii de oameni. Putea să facă altceva? Evident că putea. Ar fi putut să demisioneze ori să-şi ia concediu pe motiv de boală ori să-şi pună piciorul în ghips. Câţiva generali, de-a lungul istoriei, au procedat astfel. Dar care general de carieră a făcut-o, fără să fie acuzat de trădare? Mă rog, este posibil ca vreo doi-trei să fi fost declaraţi eroi, dar acestea sunt cazuri izolate.
Comandanţii de armate, generalii sunt puşi acolo, în fruntea oştilor, ca să primească ordine de la superiori şi să le execute. De regulă superiorii sunt oameni politici. Aceasta este şi apărarea la care recurge Mladic, nu ştim dacă o face din convingere sau pentru că aşa a fost sfătuit de avocaţii săi. „Miloşevici (preşedintele de atunci al Serbiei) trebuie învinuit pentru orchestrarea celui mai mare masacru din Europa de la al doilea Război Mondial încoace”, este de părere Radko Mladici, citat de The Guardian. E şi acesta un adevăr. Dar Miloşevici a scăpat de judecată şi de pedeapsă, murind de moarte naturală. Au rămas generalii. Sunt ei vinovaţi sau nu? Făcând parte dintr-o armată învinsă, evident că sunt vinovaţi. Dacă ar fi câştigat războiul, ar fi fost eroi? Probabil. Dar puteau câştiga războiul? Probabil că nu. Deci, acesta să fie secretul succesului? Să ai inspiraţia să te situezi de partea celui puternic?
Aş fi putut să mă opresc aici cu editorialul. Dar nu vreau să se creadă că îi iau apărarea lui Mladic. Nu am cum să îl apăr, la fel cum nu am cum să-l acuz, deoarece nu am decât informaţii disparate, apărute în presa din lumea mare. Doar, în principiu, vreau să subliniez că ar trebui ca în lumea acesta fiecare să poată fi judecat după faptele lui. Or, în armată, faptele îţi sunt dictate de superiori. Este principiul de bază după care funcţionează armata: ordinele se execută, nu se discută. De aceea susţin, şi am mai spus-o, din perspectivă general umană, armata este o aberaţie. Sigur că militarii de carieră se vor simţi jigniţi. Dar eu nu vorbesc din perspectivă istorică, ci dintr-una sentimental umană. Sigur, cei care cred că sentimentalismul nu are dreptul să intervină în stabilirea regulior sociale vor râde cu poftă.
Aflăm acum că criminalul de război Radko Mladic a fost capturat. El este acuzat de genocid şi va fi judecat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga. Mladic se apără. Afirmă că nu are nimic de-a face cu masacrul de la Srebrenica şi este posibil ca anumite decizii să fi fost luate pe la spatele lui. În plus, Mladici ar fi ordonat evacuarea persoanelor rănite, a femeilor, copiilor şi celor care au luptat în războiul din 1992-1995, şi nu asasinarea lor.
Între timp, mii de sârbi, care îl consideră pe Mladic un erou, au ieşit pe străzile Belgradului pentru a-şi arăta simpatia faţă de fostul comandant al armatei sârbe din Bosnia şi pentru a protesta faţă de intenţia justiţiei sârbe de a-l extrăda. Este Mladic un erou sau un criminal? Probabil că, în atmosfera politică actuală (vorbim de atmosfera politică occidentală), va ieşi criminal. Până la urmă, a fost acolo, a avut putere, a comandat, a coordonat, a dispus. Ca mai toţi comandanţii în timp de război, a dispus de vieţile a mii de oameni. Putea să facă altceva? Evident că putea. Ar fi putut să demisioneze ori să-şi ia concediu pe motiv de boală ori să-şi pună piciorul în ghips. Câţiva generali, de-a lungul istoriei, au procedat astfel. Dar care general de carieră a făcut-o, fără să fie acuzat de trădare? Mă rog, este posibil ca vreo doi-trei să fi fost declaraţi eroi, dar acestea sunt cazuri izolate.
Comandanţii de armate, generalii sunt puşi acolo, în fruntea oştilor, ca să primească ordine de la superiori şi să le execute. De regulă superiorii sunt oameni politici. Aceasta este şi apărarea la care recurge Mladic, nu ştim dacă o face din convingere sau pentru că aşa a fost sfătuit de avocaţii săi. „Miloşevici (preşedintele de atunci al Serbiei) trebuie învinuit pentru orchestrarea celui mai mare masacru din Europa de la al doilea Război Mondial încoace”, este de părere Radko Mladici, citat de The Guardian. E şi acesta un adevăr. Dar Miloşevici a scăpat de judecată şi de pedeapsă, murind de moarte naturală. Au rămas generalii. Sunt ei vinovaţi sau nu? Făcând parte dintr-o armată învinsă, evident că sunt vinovaţi. Dacă ar fi câştigat războiul, ar fi fost eroi? Probabil. Dar puteau câştiga războiul? Probabil că nu. Deci, acesta să fie secretul succesului? Să ai inspiraţia să te situezi de partea celui puternic?
Aş fi putut să mă opresc aici cu editorialul. Dar nu vreau să se creadă că îi iau apărarea lui Mladic. Nu am cum să îl apăr, la fel cum nu am cum să-l acuz, deoarece nu am decât informaţii disparate, apărute în presa din lumea mare. Doar, în principiu, vreau să subliniez că ar trebui ca în lumea acesta fiecare să poată fi judecat după faptele lui. Or, în armată, faptele îţi sunt dictate de superiori. Este principiul de bază după care funcţionează armata: ordinele se execută, nu se discută. De aceea susţin, şi am mai spus-o, din perspectivă general umană, armata este o aberaţie. Sigur că militarii de carieră se vor simţi jigniţi. Dar eu nu vorbesc din perspectivă istorică, ci dintr-una sentimental umană. Sigur, cei care cred că sentimentalismul nu are dreptul să intervină în stabilirea regulior sociale vor râde cu poftă.
Autor Matei Mircioane
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu