Regionalizarea a picat. Trăiască regionalizarea!0
Propunerea lui Traian Băsescu şi a PD-L de reorganizare administrativ-teritorială a ţării nu a trecut. Deocamdată. Maghiarimea a zis pas, neacceptând nici una dintre variantele în discuţie. D...
Propunerea lui Traian Băsescu şi a PD-L de reorganizare administrativ-teritorială a ţării nu a trecut. Deocamdată. Maghiarimea a zis pas, neacceptând nici una dintre variantele în discuţie. D...
În perioada 04.07.2011 – 07.07.2011, circulaţia rutieră pe Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă se va desfăşura restricţionat în zona kilometrului 21, pe calea II, aferentă sensului Cerna...
T.M. (22 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Industriei, din cauza lipsei de experienţă în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum (piatră cubicÄ...
S.M. (26 de ani), din comuna Gropeni, în timp ce conducea autoturismul, proprietatea societăţii comerciale la care era angajat, pe DJ 212, în afara localităţii Tichileşti, din cauza neadaptări...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în data de 30 Iunie 2011 circulaţia vehiculelor rutiere va fi închisă pe autostrada A2...
Camera Deputaţilor a adoptat astăzi Ordonanţa Guvernului prin care se impune obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece.Actul a fost votat de 153 deputaÅ...
Islanda a inceput luni negocierile asupra cererii sale de aderare la Uniunea uropeana. Au fost deschise primele patru capitole din totalul de 30 pentru negocieri cu UE. Din cele patru capitole, doua a...
Organizatia Eco Spirit organizeaza manifestarea "Alege drumul mai verde" .Scopul acestei manifestari este de a promova necesitatea unei piste pentru biciclete in Braila.Evenimentul va avea loc in mai ...
Agenţii Postului de Poliţie Comunală Tudor Vladimirescu l-au depistat în trafic, pe D.N.22, în comună, pe N.G. (51 de ani), din comuna Siliştea, în timp ce conducea pe drumurile publice un tra...
Agenţii de la Poliţia Comunală Chiscani, împreună cu ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, au efectuat un control în localitatea Lacu-Sărat pentru identificarea persoanelor ce ac...
Într-un interviu acordat unui site specializat în probleme europene, un politician german care are însă rădăcini greceşti mărturiseşte că la nivelul Comisiei Europene se conturează o varint...
N.N. (25 de ani), din comuna Movila Miresii, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 22, în localitatea Comăneasca, judeţul Brăila, a surprins şi accidentat un minor, în vârstă de 8 ani, care...
Ieri, la orele 8.15, pe timpul unei actiuni desfăsurate de lucrători din cadrul Politiei Orasului Făurei şi Serviciului Rutier Brăila, pe DN 2B, pe raza comunei Surdila-Greci, a fost oprit în tr...
Incepand cu 16 iulie se deschide clubul de vacanta in comuna Traian. Prin intermediul lui se vor organiza activitati deschise elevilor sub indrumarea bibliotecii. Deasemenea se vor face selectii si se...
M.M. (50 de ani), din municipiu, în timp ce conducea mopedul, pe DJ 211 A, în afara localitătii Viziru, din directia de mers Brăila-Constanta, la km 19+250 m, a pierdut controlul direcţiei, a acr...