A venit toamna!0
Calendaristic vorbind, 1 septembrie este prima zi de toamnă. Chiar dacă la prânz temperatura va ajunge la 33-34 de grade Celsius, dimineţiile au parfum de toamnă, de gutui şi mere-pere în paner...
Calendaristic vorbind, 1 septembrie este prima zi de toamnă. Chiar dacă la prânz temperatura va ajunge la 33-34 de grade Celsius, dimineţiile au parfum de toamnă, de gutui şi mere-pere în paner...
La data de 29 august, la orele 11.15, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de B.N., din municipiul Râmnicu-Sărat, judeţul ...
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţă...
Chiar dacă au urlat ca din gură de şarpe, acuzându-i pe europarlamentarii PDL că prin acţiunile lor au dezinformat Europa, liderii USL au apelat la aceeaşi tactică. Într-un mimetism ce ţine ...
Întrucât arbitrul a fluierat pauza după o primă repriză, iată un rezumat al evoluţiei celor trei actori principali:USLUSL a evoluat neaşteptat de bine, fiind foarte aproape de atingerea pragul...
Pe data de 29 iulie românii sunt chemaţi să îşi aleagă destinul. Sunt chemaţi să aleagă între a trăi şi următorii trei ani în dezbinare, în ură şi minciună sau a trăi într-o ţară...
APC România (Asociația pentru Protecția consumatorilor din Romania) împreună cu Stiftung Warentest – organizație de consumatori din Germania și sub patronajul ICRT - International Consumers R...
Incepand din luna iulie, utilizatorii terminalelor mobile cu conectivitate Wi-Fi pot testa gratuit, nelimitat, experienta Vodafone si aplicatiile special dezvoltate pentru terminalele mobile, pe...
Ziua de joi, 21 iunie, este cea mai lungă din 2012, la această dată având loc solstiţiul de vară în emisfera nordică. Este momentul care marchează începutul verii astronomice, la această da...
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi extreme să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 şi 18,00 şi să consume...
Vineri, M.A. (78 de ani), din satul Drogu, comuna Galbenu, a reclamat la Poliţie că, în cursul lunii octombrie 2010, i-a dat localnicului S.F., cu titlu de împrumut, 23 de saci de grâu, iar acest...
Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor a participat vineri, 15 iunie 2012, cu Ministrul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Liviu Marian Pop, și consilierul ministrului pe...
Biroul Electoral Judeţean a anunţat oficial rezulatetele scrutinului din 10 iunie. Conform datelor centralizate, candidatul USL - Gheorghe Bunea Stancu a câştigat preşedinţia Consiliului Jude...
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, ex...
Autoritatea Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică Cod Galben de furtuni şi ploi abundente pentru perioada 5 iunie, ora 10.00 - 6 iunie, ora 18.00. În intervalul anunţat, ...