Marian Oprişan crede ca: Vara aceasta se poartă altul!
Pe data de 29 iulie românii sunt chemaţi să îşi aleagă destinul. Sunt chemaţi să aleagă între a trăi şi următorii trei ani în dezbinare, în ură şi minciună sau a trăi într-o ţară unită în jurul unor interese naţionale care să fie mai presus de jocul politicianist.
La alegerile locale din 10 iunie am afirmat că dragostea şi adevărul au învins ura, minciuna şi teroarea PDL. Am greşit fiindcă ura, minciuna şi teroarea nu au fost învinse decât pe jumătate! La alegerile locale, PDL a plătit pentru faptul că a transformat România într-un stat al terorii, al minciunii şi al urii. PDL însă nu a fost decât instrumentul celui care a gândit acest nou sistem politic, respectiv Traian Băsescu.
Guvernul Boc şi majoritatea sa din Parlamentul României au tăiat românilor salariile, au impozitat pensiile, au tăiat alocaţia de creştere a copilului şi au majorat TVA la 24% la comanda lui Traian Băsescu. Acest comportament al Preşedintelui care, prin ingerinţele sale în chestiunile
guvernamentale, i-a făcut pe români să trăiască mai prost, de la lună la lună, trebuie sancţionat de toţi românii! Trebuie sancţionat de acei români care au ieşit, în ianuarie, în pieţele din cele mai importante oraşe ale României pentru a-l apăra pe Raed Arafat, dar şi de copiii care şi-au văzut părinţii morţi în faţa spitalelor închise de Traian Băsescu, la fel de bine cum trebuie sancţionat şi de toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestui regim. Sunt mulţi români care poate că nu mai ştiu cum este viaţa fără suferinţă şi care, preocupaţi de supravieţuirea cotidiană, sunt tentaţi să se lase manipulaţi de maşinăria de propagandă a PDL care spune fie că USL atacă statul de drept, fie că USL duce România la izolare internaţională şi, cel mai grav, că USL ar fi tot aia cu PDL.
Nimic mai fals, nimic mai abject în această tentativă mârşavă de manipulare gândită de PDL şi Traian Băsescu. Este o strategie care denotă disperare şi frică! Denotă că preşedintelui îi este frică de faptul că pe 29 iulie va fi concediat de către cetăţeni, prin vot direct. Această frică îl face pe Traian Băsescu să încerce, cu disperare, să găsească chichiţele care să-l facă să mai stea puţin la Cotroceni! Traian Băsescu ştie că cetăţenii vor spune „Da!” la referendum pentru că doar aşa pot îndrepta nedreptăţile comise de el şi doar aşa pot răzbuna umilinţele suportate opt ani de zile de oamenii promovaţi de Traian Băsescu. Doar votând „Da!” la referendum se poate face dreptate pentru salarii tăiate, pentru pensii micşorate, pentru taxele care au fost mărite până la limita insuportabilului, pentru actele de corupţie patronate de acest sistem sau pentru sfidările la care au fost supuşi oamenii de rând de camarila lui Băsescu.
Acestea sunt motivele pentru care Preşedintele României se teme să se întoarcă la popor, dar de ceea ce îi este frica, nu va scăpa!
Am convingerea că oamenii vor veni la referendum şi vor vota „Da!”, în aşa fel încât Traian Băsescu să poată fi demis!
Demiterea preşedintelui este ceea ce vor românii şi nici cămăşile albe ale pedeliştilor sau scenariile lor mincinoase nu îl vor scăpa pe Traian Băsescu de votul popular, căci preşedintelui îi este frică de moarte să dea ochii cu poporul cel care îl huiduie ori de câte ori îşi face apariţia în public. Un om care nu mai are curajul să meargă în alegeri şi căruia îi este frică de voturile poporului său nu mai poate conduce destinele naţiunii! Această stare de lucruri va fi confirmată, legal şi constituţional, de români la Referendumul de pe 29 iulie!
Tocmai de aceea cer Preşedintelui României, Traian Băsescu să renunţe la toată această campanie delirantă şi ruşinoasă în spatele căreia se ascunde şi îi solicit să ducă o luptă corectă, cinstită şi lipsită de ipocrizie!
Lupta corectă este acea luptă în care PDL să înceteze să mai mintă pe plan extern în legătură cu situaţia politică din România.
Lupta cinstită este aceea în care mergi în faţa românilor şi le ceri votul, fără să îţi aranjezi legislaţia în aşa fel încât să speri că, deşi românii votează pentru demiterea ta, tu rămâi preşedinte.
Lupta lipsită de ipocrizie este aceea când nu iei un copil în braţe, în speranţa că vei înduioşa un popor, după ce ai lovit un alt copil într-o campanie electorală şi ai tăiat mamelor copiilor din România dreptul de a sta cu pruncul lor acasă doi ani de zile!
O luptă corectă mai înseamnă şi ca Traian Băsescu să nu se mai ascundă şi să nu mai ceară românilor să nu vină la vot! Nicăieri în lume, democraţia nu se consolidează prin neprezentarea la vot ci prin prezenţa masivă la urne! Acum, când simte că va fi demis, Traian Băsescu le cere românilor să uite anii trăiţi cu salarii diminuate cu 25%, cu pensii impozitate, cu scandaluri politice nesfârşite şi cu dosare politice făcute la comandă. Face toate aceste gesturi de frică! Frica celui care se simte cu musca pe căciulă şi care încearcă să denatureze aceste adevăruri prin minciuni şi manipulări. Este frica celui care ştie că românii sinceri şi corecţi – cei care formează majoritatea acestei ţări - îl vor concedia şi îl vor trimite în afara politicii.
De ce îi este frică nu va scăpa fiindcă românii vor veni la vot pentru a vota un nou început, o nouă societate unită în jurul unor principii, nu dezbinată de un om! Iar pentru aceasta, românii vor pune stampila pe „Da” la referendum fiindcă vara aceasta nu se poartă albul ci altul!

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu