COVID–19 | Situatia zilei de 15 aprilie0
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada ...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada ...
Pe perioada stării de urgență, specialiștii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanți ai Poliției Române și Gărzilor Forestiere, la 3.741 de co...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă precizează că, pe perioada stării de urgenţă pe teritoriul României instituite prin Decretul nr. 195/2020, persoanele care beneficiazÄ...
Penitenciarul Brăila, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Băila, a implementat proiectul ”Exerciții de Libertate” destinat unui grup de persoa...
La ce ma gandesc cand ma aflu incarcerat la domiciliu? Incarcerat pentru binele natiei si al planetei intregi, chiar al Universului, desigur. La toate mizeriile care se intampla in lumea asta, langa n...
Potrivit Ordinului Ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 721/25.03.2020, art. 3, pe toată perioada stării de urgenţă, toate instituţiile publice aflate în subordinea/coordonarea Mi...
În contextul măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări stabilește noi măsuri pentru cetățenii str...
Dată fiind apariția COVID 19, precum și activitatea AFIR care necesită interacțiunea cu beneficiarii FEADR, este necesar să se stabilească anumite măsuri pentru organizarea activității, din ...
Ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răsp...
În ceea ce priveşte presa scrisă, majoritatea ştirilor care îl au pe Donald Trump drept personaj principal, sunt negative. Media Research Center, o organizaţie ce analizează conţinut...
În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publ...
CNAIR a demarat lucrările de întreținere periodică, Urgența 1, la aproximativ 903 km de drumuri naționale principale cu un volum de trafic ridicat, astfel:- așternerea de covoare asfaltice...
Poşta Română reiterează faptul că toate prestaţiile sociale vor ajunge la beneficiari, conform termenelor stabilite cu partenerii de contract, distribuirea acestora nefiind, astfel, afectat...
În perioada martie – aprilie 2020 CNAIR va efectua revizii tehnice pe drumurile naționale și autostrăzile aflate în administrare, în vederea începerii programului de p...
10 elemente comportamentale care trebuie urmate: 1‐Spălați‐vă mâinile des; 2‐Evitați contactul cu persoane care suferă de infecții respiratorii acute; 3‐Nu vă atingeți ochii, nas...