Bataie din senin izbucnita pe o strada din Braila0
La data de 25 iulie la orele 21.50, N.I. (20 de ani), din Brăila, a sesizat, prin apelul de urgenţă 112, faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Tineretului, s-a întâlnit cu o fostă colegă...
La data de 25 iulie la orele 21.50, N.I. (20 de ani), din Brăila, a sesizat, prin apelul de urgenţă 112, faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Tineretului, s-a întâlnit cu o fostă colegă...
Cei care vor merge pe litoralul Mării Negre la finele acestei săptămâni vor putea evita aglomeraţia din Constanţa, întrucât va fi deschisă circulaţia, câte o bandă pe fiecare sens, pe o lu...
Agenţii de la Poliţia Comunală Zăvoaia au fost sesizaţi de localnica S.C. (23 de ani), cu privire la faptul că, în jurul orei 1.00, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost acostată de C....
S.A., din oraşul Făurei, a sesizat la Poliţie, apelând numărul 112, faptul că pe strada Republicii, din localitate, are loc un scandal.La scurt timp, la sediul Poliţiei oraşului Făurei s-a pr...
În dimineaţa zilei de miercuri, la orele 8.00, poliţiştii Postului de Poliţie TF Brăila au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că, în zona căii ferate din apropie...
In urma unei sesizări primite la numărul de urgenţă 112, agenţi de siguranţă publică au fost dirijaţi la intersecţia străzii Pietăţii cu Aleea Cutezătorilor, unde H.N. (44 de ani), din m...
Ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Făurei a fost sesizat telefonic de agenţii de la Postului de Poliţie Comunală Dudesti, despre faptul că mai multe persoane s-au încăierat în zona...
Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila au fost sesizaţi că, la km fluvial 168, pe malul stâng al Dunării, în zona Plajei Lipoveneşti, un bărbat s-a înecat.În b...
I.M. (35 de ani), din localitatea Chiscani, fără să deţină curs de legislaţie rutieră, în timp ce conducea mopedul, pe strada Mateiu Caragiale, din comună, pe fondul consumului de băuturi al...
C.L. şi C.C. au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de z...
In baza parteneriatelor sale cu cei mai buni furnizori din domeniu si cu aportul solutiilor proprii, Novensys anunta implementarea la Coelco, distribuitor de echipamente electrice de joasa tensiune si...
In timp ce executau serviciul de patrulare, în zona Piaţa Săracă, politistii au depistat-o pe brăileanca P.N. (37 de ani), în timp ce oferea spre vânzare mai multe pachete cu ţigări, de prove...
Personalul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că I.L. (38 de ani), din satul Târlele Filiu, oraşul Ianca, în timp ce se afla în...
În perioada 04.07.2011 – 07.07.2011, circulaţia rutieră pe Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă se va desfăşura restricţionat în zona kilometrului 21, pe calea II, aferentă sensului Cerna...
T.G. (34 de ani), din Brăila, a condus autoturismul, proprietatea societăţii comerciale la care este angajat, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, a oprit în dreptul unui bloc din zonă şi a deschi...