BNR a platit 500 milioane DST către FMI0
Banca Naţională a României (BNR) a efectuat, luni, o plată de peste 500 milioane DST către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Aceasta este o primă rambursare pentru împrumutul contractat în ...
Banca Naţională a României (BNR) a efectuat, luni, o plată de peste 500 milioane DST către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Aceasta este o primă rambursare pentru împrumutul contractat în ...
Au trecut mai bine de 22 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, de cînd forţele oculte străine au pus mîna pe România, îi jefuiesc bogăţiile şi îi batjocoresc pe români. Atunci, ...
"Practic, o recesiune poate să fie şi fără criză. Se întâmplă deseori, pentru că, după regulile actuale, în special cele implementate sau promovate de Eurostat, biroul de statistica al UE, ...
Este sărbătoarea Dragobetelui şi tradiţionaliştii noştri (pentru că dacă Europa îşi are tradiţionaliştii săi, noi de ce să nu avem tradiţionaliştii noştri?!) organizează serbări, sp...
România este într-o oarecare măsură supraîndatorată la nivelul creditelor de consum, iar orice s-ar spune ceea ce s-a întâmplat în 2006-2008 nu se mai poate repeta, a declarat, într-o confer...
România îşi menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în cursul anului 2015, a reieşit din discuţiile avute în şedinţa Comitetului interministerial de resort, conduse de premierul Emil B...
România are deficit din cauza dezechilibrului între economisire şi investiţii, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). "România, dacă are deficit în preze...
Prognozele de creştere economică sunt schimbate des, structurile politice funcţionează din ce în ce mai lent, iar soluţiile de ieşire din criză sunt luate foarte greu, a declarat guvernatorul ...
Euro a atins cea mai mare valoare din acest an, depăşind la oficial 4,3 lei. Mişcarea a surprins puţin pentru că monedă încăpăţânată leul a stat pe loc atunci când vecinele sale, forintul...
Te-ai fi aşteptat de la Banca Naţională a României să nu cadă în greşeli similare celor pe care le critică la guvernanţii de azi sau de altădată. Când guvernul creştea taxele unei econom...
Tarile vest-europene au mari probleme economice, un nou val al crizei bântuie Europa. Franta, Italia, Portugalia, Spania sunt câteva din statele care nu mai pot controla propriile economii, ca sa nu...
Economia a încetinit semnificativ în trimestrul doi si, chiar daca nu s-a întors pe minus, tendinta este evidenta. Singura veste buna de astazi este ca nemtii de exemplu au avut o crestere economic...
Uniunea Social Liberală (USL) ar obţine 59% din intenţiile de vot ale bucureştenilor dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri locale, relevă un sondaj al Companiei de Cercetare Sociologică ...
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a avertizat bancherii că vor fi necesare măsuri de reglementare în perioada următoare.În discursul susţinut cu ocazia primii t...
Căderea bruscă a leului a surprins pe toată lumea. Nu că n-ar fi fost previzibile problemele din Grecia şi agitaţia corelată a pieţelor, dar şi analiştii şi speculatorii şi bancherii de la...