Abuzul de interpretare 0
În curând am putea să-i spunem Curtea Constituțională Federativă Română… Pentru că încalecă tot mai des Legislativul și Executivul și tinde să suprime, aparent...
În curând am putea să-i spunem Curtea Constituțională Federativă Română… Pentru că încalecă tot mai des Legislativul și Executivul și tinde să suprime, aparent...
Ce-i drept, „mutulică” aproape că a rămas! Dar nu mai mormăie, de la o propoziție la alta, ci vorbește mai apăsat și mai pregnant cu fraze deja aproape la fel de lungi ca în ...
20 la sută… Acesta este procentul anunțat de mass media din România privitor la nivelul atins de înstrăinarea Țării: douăzeci la sută, au scris ziarele, au anunțat știrile ...
Practic, din acest moment am putea spune că nu mai există noțiunea de proprietate privată. Ci una comercial-colectivă! Sau cel puțin așa și-ar dori puterea… Un regim al proprietății p...
Nu mai cântă cucu în Bucovina… Dar nici în cuib nu se mai simte bine! Ba, chiar pare că se vrea azvârlit din așternuturile care, până mai ieri, îi ținea...
Până la urmă i-a „unit”! Pe ei, nu pe noi! Sau, mai bine spus, pe ai lui… I-a unit în umilința de partid… Și a făcut-o ca în sedințele lui ăl bătr&a...
La ultima dezbatere televizată din seara zilei de 10 decembrie 2004, între candidații Traian Băsescu și Adrian Năstase la funcția de Președinte al României, finală bine regizată d...
Una din două: ori ei au devenit mai nesimțiți ori noi mai nătângi! Sau poate amândouă! Căci, oare cum poti descrie altfel aberanta situație în care, după prima „sesiune” de strângere d...
Știrea ar trebui să facă înconjurul țării… Sau măcar al bisericilor. De trei ori, eventual târâș, cât să vină și binecuvântarea de la popi. Căci vestea este cu adevărat nemaiauzită...
Regina mamă, care l-a tutelat pe Mihai și l-a „montat” în permanență împotriva Mareșalului, co-autoare a mizeriei de la 23 august 1944, a fost distinsă după război cu titlul onorific de ...
După ce Uniunea Social Liberală (U.S.L.), compusă din P.S.D., P.N.L., P.C. şi U.N.P.R., le-a înşelat speranţele celor care au votat cu U.S.L. la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, inc...
SCRISOARE DESCHISĂ adesată Preşedintelui României şi candidaţilor la această funcţie, la alegerile din noiembrie 2014. PERICOLUL UNGURESC TREBUIE ÎNLĂTURAT URGENT, PRINTR-UN REFERENDUM NAŢI...
Partidul România Mare protestează împotriva Guvernului Ponta (româno-ungar) care a hotărât să-l demită din funcţie pe Prefectul român al judeţului Harghita, domnul Adrian-Jean Andrei (din p...
Și totuși, nu este vorba de o simplă amnistie fiscală… Este un proces mult mai complex ce nu poate fi separat de avantajele descărcării de riscul răspunderii penale pentru funcționarii care ...
Parcă am fi blestemați! Să avem de-a face doar cu politicieni frustați și vanitoși. Personaje ce se consideră cu mult peste noi, ceilalți, prostimea ale(r)gătoarea, ei rezervându-și dreptul...