Alexandru Ioan Cuza, făuritorul statului român modern0
La 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de când, în anul 1859, Alexandru Ioan Cuza a urcat pe tronul Moldovei și, la scurt timp, și pe cel al Țării Românești...
La 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de când, în anul 1859, Alexandru Ioan Cuza a urcat pe tronul Moldovei și, la scurt timp, și pe cel al Țării Românești...
Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 11, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), va avea loc manifestarea dedicată Zilei Municipiului Brăila, prilejuită de împlin...
Apropierea sărbătorilor de iarnă determină o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului...
CFR Călători anunţă că și în noul Mers al Trenurilor* pasagerii pot beneficia de REDUCERI importante la călătoria cu trenul. Astfel, la peste 130 de trenuri InterRegio se aplică tarife ...
Este semnalul oficial că, acolo, românii chiar au ajuns o minoritate… Până acum erau minoritari prin puterea vocii lor, prin posibilitatea de a se face auziți în restul țÄ...
Pasionații români de design grafic, cu vârsta peste 18 ani, se pot înscrie până pe 5 decembrie 2016 pentru a participa la concursul de logo "România – 10 ani &ici...
Întrebare: Ce părere aveţi despre condamnarea torţionarului-general Vişinescu?Răspuns: Este penultima bătaie de joc la adresa segmentului de populaţie numit-foştii deţinuţi politic. Du...
Banca Națională a României lansează astăzi, 26 octombrie 2016, LeulRomânesc, o aplicație pentru dispozitive mobile, având ca scop o mai bună cunoaștere a bancnotelor și moned...
La 13 octombrie 1479 avea loc pe Câmpul Pâinii, în zona Şibot-Vinerea (azi în judeţul Alba) o mare bătălie între o coaliţie de armate creştine şi oastea otomană. ...
Marele poet George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 în localitatea Hordou. Satul Hordou este aşezat pe Valea Sălăuţii la cinci kilometri de vărsarea acestuia în Someşul Mare...
O delegatie cu membri ai Cultului Eroilor ”Regina Maria” Brăila a depus o coroana de flori sambata 6 august la Mausoleul de la Mărășești si un pios omagiu la monumentul de la Tișița...
Ceremonii militare și religioase, urmate de un spectacol artistic omagial, la care se estimează participarea a peste 6.000 de persoane, vor debuta, începând cu ora 20.00, prin salutul GÄ...
Bat clopotele la Mărăşeşti, prevestind marea sărbătoare de la 6 august, când românii se adună pentru a-şi comemora eroii. Peste cei 99 de ani străbat ecourile marilor încleÅ...
Dindărăt timpul, tot dindărăt... Mai mult decât o sumă de tradiţii şi obiceiuri, ghidul spiritual se instaurează ca îndreptar, ca obişnuinţă pentru sufletele bune şi pentru suf...
În perioada 25-29 mai 2016, Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia” Galați în parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Consiliului Judeţu...