Programul Litoralul pentru toţi: 6 mai-15 iunie 20130
Luni, 6 mai 2013, a început programul „Litoralul pentru toţi”, în cadrul căruia costul unui sejur porneşte de la 159 de lei (echivalentul a 40 de euro) şi poate urca până 985 de lei, în v...
Luni, 6 mai 2013, a început programul „Litoralul pentru toţi”, în cadrul căruia costul unui sejur porneşte de la 159 de lei (echivalentul a 40 de euro) şi poate urca până 985 de lei, în v...
Poliţiştii brăileni vor acţiona în perioada minivacanţei de 1 Mai pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. Pentru ca acest sejur să fie pet...
Pe masa oricărui creştin ortodox, în Sfânta Zi de Paste, se găsesc ouă roşii, preparate din carne de miel si cozonac. Asociatia pentru Protectia Consumatorilor România foloseşte acest prilej ...
Piaţa soluţiilor ERP (Enterprise Resource Planning) a intrat anul trecut pe un trend ascendent în România: în 2012, valoarea business-ului ERP (investiţii în proiecte noi, plus costurile cu men...
Pentru a treia lună consecutiv, România a înregistrat în luna martie 2013 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE (4,4%), conform datelor publicate de Oficiul european de statistică (Euros...
În zilele de 10 şi 11 aprilie 2013, la nivel naţional, poliţiştii desfăşoară activităţi preventive pentru depistarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care transportă sau ...
Berea şi serviciile de apă, canal şi salubritate s-au scumpit cel mai mult în luna martie 2013, cu 1,20% şi respectiv 1,91% faţă de luna anterioară, în timp ce ouăle s-au ieftinit cu aproape...
PREMIO ROMWEST EURO marcheaza un nou punct pe harta centrelor greenfield din România, înscrise în programul de franciza Premio de la Goodyear si aduce pe piata locala a service-ului si retail...
Evoluţia preţurilor producţiei industriale a fost influenţată de creşterea preţurilor pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă. În februarie 2013, comparativ cu ianuarie 2013, preţurile...
În sedinta din 28 martie 2013, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a României a hotarât mentinerea ratei dobânzii de politica monetara la nivelul de 5,25 la suta pe an; gest...
Ceea ce eu am avertizat în repetate rânduri, respectiv faptul că România este o ţară neguvernată şi scăpată de sub control sub conducerea acestui guvern incapabil, a recunoscut chiar co-preÅ...
Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.130/12.03.2013 a fost publicat O.M.F.P. nr.250/2013 privind modificarea O.M.F...
Directia Generala a Finantelor Publice judet Braila informeaza ca,în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.106/22.02.2013, a fost publicat O.M.F.P. nr.224/2013 privind indicele preturilor de c...
În ultima perioada, în atentia politistilor au intrat o serie de cazuri de furturi din locuinta si din curte, care au avut loc în mediul rural. În multe din aceste cazuri, în urma cercetarilor ef...
Incepand de miercuri, 20 februarie a.c. si pana duminica, 24 februarie, in parcarea Penny Market XXL poate fi vizitat targul preturilor mici. Targul este deschis intre orele 10-19 iar intrarea este li...