Posibil Cod roșu de viscol pentru județe din sudul țării
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, a anunțat că este posibil ca ANM să emită Cod roșu de viscol, în noaptea de duminică spre luni, pentru județe precum Buzău, Ialomița, Brăila și Vrancea.
"În timpul maximului viscolului e posibil, dacă se depășesc 90 km pe oră (viteza vântului - n.r.), ca ANM să emită Cod roșu, cu probabilitate mare în zonele Buzău, nordul județului Ialomița, Făurei, Brăila, Râmnicu Sărat, sudul județului Vrancea (...) în intervalul 6 dimineața - 12 ziua", a spus Sandu, la Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, convocat duminică de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, la sediul MAI.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben şi cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabilă în nordul, centrul, sudul şi estul ţării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00.
Codul portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei este valabil în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
În aceste zone, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40 - 50 l/mp.
În Capitală şi alte 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, în acelaşi interval.
Astfel, începând de duminică seara, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune poleii.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu