Măsuri pentru fluidizarea traficului pentru automarfare la graniţa cu Ungaria, după ridicarea restricţiilor

De Comunicat 04 Noiembrie 2019, 20:58 Utile

Ca urmare a faptului că, în data de 01.11.2019, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, deoarece s-a celebrat „Ziua Tuturor Sfinţilor”, dar şi datorită restricţiilor de trafic de la sfârşitul săptămânii (03.11.2019), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară la graniţa comună, ceea ce a determinat o creştere a timpului de așteptare pentru acest tip de mijloace de transport.

În plus, creşterea timpului de aşteptare pentru automarfare este generată, de faptul că, începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Menţionăm faptul că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.

De la ridicarea restricțiilor (începând din data de 03.11.2019, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 3.000 automarfare, din care aproximativ 2.000 numai pe sensul de ieşire din ţară.

Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-3 minute/camion.

Poliția de frontieră

 

Autor Comunicat 04 Noiembrie 2019, 20:58 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii