Infotrafic: Situatia traficului duminica, 8 februarie 2015, ora 7,00
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca la aceasta ora nu sunt anuntate autostrazi sau drumuri nationale cu circulatia oprita din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile sau a unor evenimente rutiere, nici probleme majore privind fluența traficului pe principalele artere.
Totuși, având în vedere informarea meteorologica de vreme rea (intensificari ale vântului, ninsori, racire accentuata), emisa ieri de Administratia Nationala de Meteorologie, care va intra în vigoare în aceasta dimineața, la ora 08.00 (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92), recomandam conducatorilor auto sa manifeste prudenta sporita la volan si sa circule cu viteza redusa, adaptata conditiilor meteo-rutiere.
De asemenea, este necesar sa pastreze în mers o distanta suficient de mare fata de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în conditii de siguranta, sa nu frâneze sau sa vireze brusc si sa utilizeze, cu precadere, frâna de motor.
Atragem atentia ca vântul puternic poate influenta mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbarile bruste de traiectorie, mai ales la trecerea pe lânga autovehiculele de dimensiuni mari sau la iesirea din localitati si zone împadurite.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu