Bursa locurilor de muncă pentru deținuți, la Brăila

De Redactia 30 Mai 2012, 15:29 Utile
Peste 70 de persoane private de libertate din Penitenciarul Brăila, Penitenciarul Galați și Penitenciarul pentru Minori Tichilești vor avea șansa să-și găsească un loc de muncă, încă din timpul detenției, în cadrul unei burse a locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc joi, 31 mai, începând cu ora 10, la clubul Progresul din Brăila, str. Galați colț cu B-dul Independenței şi este organizat împreună cu penitenciarul Brăila şi AJOFM Brăila.

Inițiativa face parte din proiectul Centrului Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) ”Tranziţia spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială” în parteneriat cu ARPEGE - Action Reparatrice Prestation et Guidance Educative - Belgia, Asociaţia Kelsen - Baia Mare, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Ploieşti, Asociaţia Filantropia Ortodoxă - Alba Iulia, High:Five – Danemarca şi Fundatia De Îngrijiri Comunitare – Bucureşti.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Târgul este destinat în special deţinuţilor care se vor elibera în curând din penitenciar. Locurile de muncă vor fi oferite de 16 firme din domenii precum: construcţii, servicii de utilitate publică, confecţii, alimentaţie publică şi agricultură.
 
“În cadrul acestui târg, persoanele private de libertate vor avea ocazia să afle ce presupune actuala piață a muncii ca să fie familiarizaţi, la eliberare, cu realităţile economiei actuale. Este foarte important pentru ei să vorbească direct cu angajatorii, să afle care sunt exigențele unui loc de muncă și să vadă dacă pot oferi ceea ce se cere. Este un moment prielnic pentru ei să-şi facă o autoevaluare pentru a descoperi dacă sunt sau nu pregătiți să revină pe piaţa muncii”, a spus Camelia Tancău, președintele executiv al CRED.

 

Autor Redactia 30 Mai 2012, 15:29 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate