STPSE și Medierea Socială
Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Teritorial pentru ocupare și Incluziune Sociala Regiunea Sud Est a participat în perioada 22 – 27 august 2011, prin specialistul in strategii de ocupare, la cursul de perfecţionare în ocupaţia de Mediator social organizat de către Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie Filiala Vrancea.
Cursul s-a derulat în cadrul Proiectului „Formare, Consiliere, Ocupare – Model Interregional de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate” proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013 „Investeşte în Oameni”.
Cursul de Mediere socială a avut ca scop pregătirea mediatorilor sociali din cadrul proiectului in a sprijini persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate să se reintegreze în comunitate: identificarea şi ocuparea unui loc de muncă, identificarea unui adăpost, refacerea relaţiilor cu familia, dobândirea unor deprinderi sociale cu rol în scăderea riscului de a comite noi infracţiuni.
Astfel, pe parcursul celor cinci zile de seminar, reprezentanţi ai instituţiilor de incluziune socială, respectiv penitenciare, servicii de probaţiune, agenţii de formare şi ocupare profesională, birouri de consiliere pentru cetăţeni, centre de prevenire şi consiliere antidrog, servicii publice locale de asistenţă socială, etc. din judeţele Vrancea, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila, au studiat procesul medierii ca artă prin care mediatorul reuşeşte să transforme un conflict într-o înţelegere, ca rezultantă a opţiunilor generate şi alese de părţi.
În acest sens, seminarul a debutat cu abordarea comunicării ca scop şi proces, identificarea posibilelor bariere în comunicare, informaţii legate de managementul comunicării, respectiv întocmirea comunicatului de presă. Totodată s-a avut in vedere si legislaţia specifică privind integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii, evaluarea potenţialului profesional al acestor grupuri, tehnicile de management al timpului.
De asemenea a fost abordată problematica conflictului din perspectiva tipurilor şi dimensiunilor.
Cea de-a doua parte a cursului a fost dedicată abordării instrumentelor specifice managementului serviciilor sociale, identificării problemelor, situaţiei de evaluare, interviului de evaluare, analizării nevoilor, dialogului şi negocierii, precum şi dezvoltării comunitare. Seminarul s-a încheiat cu dezbateri privitoare la profilul lucrătorului social şi codul etic al mediatorului social.
La nivel european va fi realizat un studiu comparativ privind reintegrarea socială a deţinuţilor în cel puţin 5 ţări membre UE.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu