Atenționare de călătorie Slovenia - întârzieri la punctele de trecere a frontierei

De Redactia 19 Octombrie 2015, 11:07 Turism

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Slovenia că, urmare a măsurilor recente luate de statele vecine, respectiv Austria, Croația și Ungaria, privind reintroducerea controalelor temporare la frontierele terestre, vor exista întârzieri la punctele de trecere a frontierei și se va prelungi perioada de tranzitare auto și feroviară a teritoriului sloven.

Circulația rutieră, pe autostrăzile din Slovenia, este deschisă, dar vor exista disfuncționalități din cauza creșterii numărului verificărilor efectuate de echipele mobile ale poliției slovene.

Având în vedere dinamica situației, se recomandă cetățenilor și transportatorilor români să se documenteze asupra condițiilor de călătorie și a circulației pe principalele componente de infrastructură rutieră și feroviară din Slovenia, asupra restricțiilor existente, adoptarea unei conduite prudente și respectarea semnelor și avertizărilor de circulație, precum și cu privire la alertele emise de autoritățile slovene.

Informații privind situația traficului rutier în Slovenia pot fi obținute non-stop (24h/7zile) de la Centrul de informare, accesând pagina dedicată de Internet http://www.promet.si, precum și apelând numerele de telefon 1970 (de pe teritoriul Sloveniei) și +38615188518 (internațional).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește în siguranță' (disponibilă gratuit în 'App Store' și 'Google Play'), care oferă informații, recomandări de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.

 

Autor Redactia 19 Octombrie 2015, 11:07 Turism
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii