Săpânţa - o destinatie surpriză
De S.Oli
Cred ca fac parte din categoria norocosilor, a acelora ce in fiecare an isi fac planuri de vacanta, desi aproape niciodata nu sfarsim prin a ajunge unde planificam initial. Si totusi, in ultimii 8 ani de cand planificam concediile, am avut o constanta: Sapanta.
In alegerea destinatiei am fost destul de ingeniosi de fiecare data. Ba am pus degetul pe harta la intamplare legati la ochi, ba am tras biletele, ba am negociat, ba am calculat, dar niciodata nu m-as fi gandit ca voi ajunge la Sapanta urmare unei surprize pregatite de sotul meu.
Concediul a debutat la Arieseni, pe care va invit sa il vizitati si in ultima zi sotul meu a hotarat sa mergem spre casa... luand-o spre... NORD..., adica in directia opusa.
Va sfatuiesc sa faceti acest drum: Arieseni – Sapanta intrucat este de o frumusete extraordinara. Frunzele in toate nuantele de verde din copacii perfect aliniati te calauzesc aproape jumatate din drum si poti admira splendoarea peisajului mai ales din dreapta, locul norocosilor.
In Sapanta nici nu-ti dai seama ca ai intrat, daca nu esti atent la semnul localitatii aflat in dreapta drumului (in sensul nostru de mers). O prima curba la dreapta din drumul national nesemnalizata, apoi o alta curba la dreapta de data aceasta atent semnalizata indica tuturor celor ce vin in Sapanta ca au gasit drumul spre „Cimitirul Vesel”, locul la care cred ca viseaza sa ajunga cel putin trei sferturi din populatia tarii, putini norocosi au privilegiul de a locui acolo si multi bat sute de kilometri pentru a-l vedea. A vedea de fapt daca ceea ce si-au plasmuit cu ochii mintii ca fiind „Cimitirul Vesel” a fost prea mult sau prea putin.
Facand dreapta spre locul la care visam de 8 ani am fost la fel de emotionata ca in ziua in care m-am maritat. Nu stiu de ce, dar mult timp Sapanta a reprezentat dorinta mea cea mai mare cand venea vorba de concedii, desi ne desparteau aproape 1.000 km. Parca cineva stia acest lucru si a vrut ca totul sa fie special. Imediat ce ne-am apropiat au inceput sa bata clopotele de langa biserica Cimitirului Vesel si vizita noastra a fost insotita de acestea aproape pana spre sfarsit.
In fata Cimitirului Vesel te intampina o troita pe care am studiat-o abia cand am iesit, atat de nerabdatoare eram sa intru.
Trebuie sa recunosc ca de data aceasta imaginatia mea nu si-a facut treaba, pentru ca locul este mult mai frumos decat mi l-am imaginat. Cel putin pentru mine este special. Portile mari deschid o alee incapatoare iar pe stanga si dreapta se astern cuminti, asteptand sa fie citite, crucile albastre dezvaluind povestile de viata ale celor ce se odihnesc sub lespezile mari sau mici. In capatul acestei alei troneaza clopotele si in dreapta acestora biserica, care era in renovare cand am fost noi, desi se putea intra fara probleme. Schelele si muncitorii (care incercau sa-si faca treaba fara a deranja vizitatorii) nu fac decat sa-ti creeze impresia unei biserici vechi care te imbie la o ruga (chiar daca nu ai mai facut-o demult) si sa aprinzi cate o lumanare pentru cei din viata ta si pentru cei ce au facut parte din tine pana cand au parasit aceasta lume. Aleea se continua cotind usor spre stanga lasand partea dreapta crucilor albastre si povestilor lor.
E o adevarata desfatare sa vezi toate aceste minunatii si te simti ca un copil in fata unui magazin cu dulciurile tale preferate. Le vrei pe toate, nu ai rabdare sa alegi si te trezesti alergand de la una la alta, intr-un haos frumos, cu un zambet larg pe fata. Parca totul este doar pentru tine. Nu vezi oamenii ce se plimba la fel ca tine, ci alergi in zig-zag citind, razand sau plecand capul sa nu lasi sa se vada lacrima din coltul ochiului atunci cand povestea crucii albastre ti se pare nedreapta.
Intr-un final am reusit sa-mi dau seama ca trebuie sa incep metodic, de la intrare, intai in dreapta, apoi in stanga si mi-am permis luxul de a alege pe care sa le citesc intai din rand. Bineinteles ca le-am ales pe cele mai vechi, unele aproape sterse de trecerea timpului.
Toate te uimesc, vechi si noi deopotriva. Te transporta in timp si-ti imaginezi cum si-a petrecut viata fiecare. Pentru asta te ajuta de fiecare data pictura de pe cruce care iti infatiseaza persoana facand ceea ce a facut toata viata. De exemplu o femeie torcand, un barbat in uniforma (a murit pe front), un barbat langa un cal (viata si-a dedicat-o ingrijirii cailor), o femeie cu o familie mare in jur (s-a ocupat de familie si gospodarie), un barbat la birtul satului cu o sticla in fata (a fost destul de ocupat cu cele... lumesti), dar si catrenele (de cele mai multe ori) scrise pe cruci cu un umor extraordinar, foarte precise, ce inchid in cateva randuri povestea unei vieti.
Ca toata lumea, veti cauta Crucea Soacrei, care este cea mai citita (chiar este semnalizata). Nu am sa va dezvalui ce scrie pe ea, as strica surpriza, dar cu siguranta va va fura un hohot de ras si va va binedispune.
La plecare (desi as fi mai ramas cateva ore pentru a termina de citit toate crucile) va puteti scrie impresiile in cartea pusa la dispozitie in fata unei mic magazin de suveniruri, asa cum am facut-o si eu, cu mandria omului care si-a indeplinit un mare vis.
Iar astazi, cand scriu aceste randuri, am in fata o cruce albastra, in miniatura, o reproducere a celor din Cimitirul Vesel care imi aduce aminte de cate ori o vad ca daca iti doresti din tot sufletul, poti avea sau poti primi, cum a fost cazul meu.
In alegerea destinatiei am fost destul de ingeniosi de fiecare data. Ba am pus degetul pe harta la intamplare legati la ochi, ba am tras biletele, ba am negociat, ba am calculat, dar niciodata nu m-as fi gandit ca voi ajunge la Sapanta urmare unei surprize pregatite de sotul meu.
Concediul a debutat la Arieseni, pe care va invit sa il vizitati si in ultima zi sotul meu a hotarat sa mergem spre casa... luand-o spre... NORD..., adica in directia opusa.
Va sfatuiesc sa faceti acest drum: Arieseni – Sapanta intrucat este de o frumusete extraordinara. Frunzele in toate nuantele de verde din copacii perfect aliniati te calauzesc aproape jumatate din drum si poti admira splendoarea peisajului mai ales din dreapta, locul norocosilor.
In Sapanta nici nu-ti dai seama ca ai intrat, daca nu esti atent la semnul localitatii aflat in dreapta drumului (in sensul nostru de mers). O prima curba la dreapta din drumul national nesemnalizata, apoi o alta curba la dreapta de data aceasta atent semnalizata indica tuturor celor ce vin in Sapanta ca au gasit drumul spre „Cimitirul Vesel”, locul la care cred ca viseaza sa ajunga cel putin trei sferturi din populatia tarii, putini norocosi au privilegiul de a locui acolo si multi bat sute de kilometri pentru a-l vedea. A vedea de fapt daca ceea ce si-au plasmuit cu ochii mintii ca fiind „Cimitirul Vesel” a fost prea mult sau prea putin.
Facand dreapta spre locul la care visam de 8 ani am fost la fel de emotionata ca in ziua in care m-am maritat. Nu stiu de ce, dar mult timp Sapanta a reprezentat dorinta mea cea mai mare cand venea vorba de concedii, desi ne desparteau aproape 1.000 km. Parca cineva stia acest lucru si a vrut ca totul sa fie special. Imediat ce ne-am apropiat au inceput sa bata clopotele de langa biserica Cimitirului Vesel si vizita noastra a fost insotita de acestea aproape pana spre sfarsit.
In fata Cimitirului Vesel te intampina o troita pe care am studiat-o abia cand am iesit, atat de nerabdatoare eram sa intru.
Trebuie sa recunosc ca de data aceasta imaginatia mea nu si-a facut treaba, pentru ca locul este mult mai frumos decat mi l-am imaginat. Cel putin pentru mine este special. Portile mari deschid o alee incapatoare iar pe stanga si dreapta se astern cuminti, asteptand sa fie citite, crucile albastre dezvaluind povestile de viata ale celor ce se odihnesc sub lespezile mari sau mici. In capatul acestei alei troneaza clopotele si in dreapta acestora biserica, care era in renovare cand am fost noi, desi se putea intra fara probleme. Schelele si muncitorii (care incercau sa-si faca treaba fara a deranja vizitatorii) nu fac decat sa-ti creeze impresia unei biserici vechi care te imbie la o ruga (chiar daca nu ai mai facut-o demult) si sa aprinzi cate o lumanare pentru cei din viata ta si pentru cei ce au facut parte din tine pana cand au parasit aceasta lume. Aleea se continua cotind usor spre stanga lasand partea dreapta crucilor albastre si povestilor lor.
E o adevarata desfatare sa vezi toate aceste minunatii si te simti ca un copil in fata unui magazin cu dulciurile tale preferate. Le vrei pe toate, nu ai rabdare sa alegi si te trezesti alergand de la una la alta, intr-un haos frumos, cu un zambet larg pe fata. Parca totul este doar pentru tine. Nu vezi oamenii ce se plimba la fel ca tine, ci alergi in zig-zag citind, razand sau plecand capul sa nu lasi sa se vada lacrima din coltul ochiului atunci cand povestea crucii albastre ti se pare nedreapta.
Intr-un final am reusit sa-mi dau seama ca trebuie sa incep metodic, de la intrare, intai in dreapta, apoi in stanga si mi-am permis luxul de a alege pe care sa le citesc intai din rand. Bineinteles ca le-am ales pe cele mai vechi, unele aproape sterse de trecerea timpului.
Toate te uimesc, vechi si noi deopotriva. Te transporta in timp si-ti imaginezi cum si-a petrecut viata fiecare. Pentru asta te ajuta de fiecare data pictura de pe cruce care iti infatiseaza persoana facand ceea ce a facut toata viata. De exemplu o femeie torcand, un barbat in uniforma (a murit pe front), un barbat langa un cal (viata si-a dedicat-o ingrijirii cailor), o femeie cu o familie mare in jur (s-a ocupat de familie si gospodarie), un barbat la birtul satului cu o sticla in fata (a fost destul de ocupat cu cele... lumesti), dar si catrenele (de cele mai multe ori) scrise pe cruci cu un umor extraordinar, foarte precise, ce inchid in cateva randuri povestea unei vieti.Ca toata lumea, veti cauta Crucea Soacrei, care este cea mai citita (chiar este semnalizata). Nu am sa va dezvalui ce scrie pe ea, as strica surpriza, dar cu siguranta va va fura un hohot de ras si va va binedispune.
La plecare (desi as fi mai ramas cateva ore pentru a termina de citit toate crucile) va puteti scrie impresiile in cartea pusa la dispozitie in fata unei mic magazin de suveniruri, asa cum am facut-o si eu, cu mandria omului care si-a indeplinit un mare vis.
Iar astazi, cand scriu aceste randuri, am in fata o cruce albastra, in miniatura, o reproducere a celor din Cimitirul Vesel care imi aduce aminte de cate ori o vad ca daca iti doresti din tot sufletul, poti avea sau poti primi, cum a fost cazul meu.
Autor S.Oli
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu