Manastirea Barsana din Maramures

Am fost pentru prima data in Maramures. Nu imi venea sa cred ca in fata ochilor mi se desfasoara peisaje exact ca in cartile de turism. Cerul de un albastru cum numai aici il intalnesti, verdele de toate nuantele si mai presus de toate peisajul si oamenii, totul de o frumusete aparte pe care nu stiu daca o intalnesti in alta parte.

Si cum manastirea Barsana, monument de arhitectura maramureseana, reprezinta un punct de atractie al zonei nu am pierdut ocazia sa o vizitez. Am plecat din Sighetu Marmatiei si am urmat traseul vadu Izei, Oncesti, Barsana, o distanta de cca 20-22 km. Aici, pe malul drept al Izei, se afla localitatea Barsana, o asezare straveche, ca si manastirea de altfel.

La intrarea pe drumul de acces spre manastire, in parcare, exista un magazin in care se vand suveniruri si obiecte bisericesti. Aici am facut primul popas. Intrarea catre manastire se face trecand pe sub o poarta mare specifica zonei Maramuresului.

Conform inscriptiei de la intrare, Asezamantul a fost construit la mijlocul secolului al XVI-lea de catre domnii Dragosesti care au mai ctitorit si manastirea de la Peri si a avut o istorie zbuciumata. In anul 1994 soseste aici prima stareta, Filofteia Oltean, impreuna cu sora ei, iar in 1995 celelalte maici. In prezent manastirea apartine de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului.

Dincolo de turnul-clopotnita, pe partea dreapta, se ridica mandra spre cer una din cele mai inalte biserici de lemn din lume, construita dupa stilul traditional al arhitecturii populare maramuresene. Biserica are 22,57 metri lungime, 12,20 metri latime si 57 metri inaltime, avand demisol si parter.

Este o bijuterie. Poti sa te uiti la ea ore in sir si tot nu poti sa intelegi cum a reusit o mana omeneasca sa construiasca numai din lemn (fara cuie din fier) o asemenea constructie si un asemenea acoperis, parca ar fi faldurile unei rochii closate.

Ea face parte de fapt dintr-un complex monahal care mai cuprinde Aghiasmatarul, Staretia, Altarul de Vara, Casa duhovnicului, Casa artistului, Casa mesterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul manastirii, Turnul Clopotnita, Poarta maramureseana de la intrare, Monumentul funerar - fiecare de o frumusete aparte si incadrate armonios in peisaj.

O tesatura de alei face legatura intre acestea iar de-a lungul lor sunt plantate flori, de toate culorile, creand frumoase aranjamente florare. Aleile marginesc suprafete de teren cu gazon foarte bine intretinut. Aici, in curtea manastirii, domnesc ordinea si curatenia desi prezenta maicutelor este discreta.

De cand patrunzi pe poarta manastirii frumosul te insoteste peste tot: frumosul naturii si cel creat de mana omului, totul intr-o armonie perfecta. Ai impresia ca orice lucru in plus ar dauna, ar strica frumusetea locului.

Un lac mic, cu apa limpede in care poti zari si cativa pestisori, peste care arcuieste un pod de lemn, se incadreaza perfect in peisaj. Totul este facut cu gust, pentru a incanta ochiul si a linisti sufletul.

Atata frumusete si liniste nu cred ca intalnesti in alta parte sau poate da, dar cu alte trairi, alte sentimente. Aici totul este unic: locul, natura inconjuratoare, frumusetea creata de mana omului si... cerul. Nicaieri nu am vazut un cer ca aici.

Este un loc ideal pentru reculegere si odihna departe de zgomotul orasului si intr-un cadru natural superb.

Avem o tara asa de frumoasa, cu locuri unice, pe care daca le vizitezi nu le uiti. Pacat ca drumurile si promovarea lasa de dorit.