Șezătoarea Mărțișorului Siliștea 2024

De Mihai Vintilă 07 Martie 2024, 20:04 Stiri din judet

Șezătoarea Mărțișorului Siliștea 2024

Cu bucurie în suflet și într-o atmosferă plină de tradiție, vă invităm cu drag la cea de-a VIII-a ediție a marelui eveniment organizat de Ansamblul Folcloric SPICUL în comuna Siliștea, județul Brăila! Coordonat cu pasiune de doamna coregraf Damache Sandica, spectacolul va avea loc sâmbătă, 9 martie, la Căminul Cultural Siliștea, începând cu ora 12.

Participanții vor avea parte de o experiență autentică, plină de cântece, dansuri și activități tradiționale, aducând astfel oamenii mici și mari împreună într-un moment de bucurie și comuniune.

Savurați deliciile pregătite cu grijă de gospodinele satului și bucurați-vă de gustul autentic al bucatelor tradiționale. Vom avea oaspeți de seamă din județele Brăila, Buzău și Vrancea, aducând o varietate de tradiții și obiceiuri locale.

Printre momentele speciale ale serii se numără apariția Baba Dochia, o figură cunoscută din folclorul românesc. Vom aștepta cu sufletul la gură să aflăm dacă umblă cu cioara vopsită sau chiar s-a lepădat de cele 9 cojoace, oferindu-ne astfel indicii despre sosirea Zânei Primăvară.

Nu ratați acest eveniment plin de culoare și tradiție, unde comunitatea se adună pentru a sărbători împreună. Vă așteptăm cu drag la marea șezătoare din Siliștea!

 

Autor Mihai Vintilă 07 Martie 2024, 20:04 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii