Surdila Găiseanca : dosar penal pentru furt calificat
La data de 24 aprilie a.c., la orele 2.30, G.V. (17 ani), din comuna Surdila Găiseanca, a sesizat agenţii de la postul de poliţie comunală despre faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliu, I.F. (16 ani), din satul Batogu, comuna Cireşu, i-a sustras din buzunarul gecii un telefon mobil.
Poliţiştii, împreună cu partea vătămată, au efectuat verificări în zona comiterii faptei şi l-au depistat pe suspect, pe strada Brăilei, din comuna Surdila Găiseanca.
Minorul, asupra căruia a fost găsit telefonul sustras, a fost condus la sediul Postul de Poliţie Comunală Surdila Găiseanca unde i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu