Scandalagii din Berteştii de Sus duşi la cercetări
În cauza privind scandalul care a avut loc, în ziua de 17 iulie de pe raza localităţii Berteştii de Sus, efective de poliţişti din cadrul IPJ Brăila au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în localităţile Cuza Vodă, Viziru şi Stanca, în urma cărora au fost identificaţi şi aduşi la cercetări numiţii C.V. (33 de ani), C.I. (36 de ani), T.D. (16 ani), Ţ.G. (30 de ani), C.I. (22 de ani), toţi domiciliaţi în satul Cuza Vodă, S.I. (38 de ani), din comuna Cazasu, şi C.I. (21 de ani), din satul Stanca.
Toţi şapte au fost reţinuti, pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu, distrugere, ameninţare, vătămare corporală şi port ilegal de obiecte anume confecţionate pentru lovire sau împungere, urmând ca astăzi, 25 iulie, să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei, cu propunere de arestare preventivă.
În fapt, la data de 16 iulie 2011, la orele 23.50, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Stăncuţa au fost sesizaţi despre faptul că o persoană a fost agresată la discoteca din satul Cuza Vodă.
La acea dată, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, la orele 23.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, localnicii H.M. (27 de ani), M.N. (28 de ani) şi C.G. (18 ani), au fost loviţi cu pumnii şi picioarele, în timp ce se aflau pe stradă, în faţa discotecii din satul Cuza Vodă, de consătenii C.V. (33 de ani), C.I. (36 de ani), Ţ.G. (30 de ani), T.D. (16 ani) şi C.I. (22 de ani).
De asemenea, a doua zi, la orele 12.15, ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui local, situat în localitatea Berteştii de Sus, a avut loc un scandal în urma căruia o persoană a fost agresată de mai mulţi tineri.
În urma cercetărilor desfăşurate, la acea dată şi ulterior, de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei oraşului Însurăţei s-a stabilit că toţi cei reţinuţi, având asupra lor topoare, răngi şi bâte, au provocat scandal pe terasa unei societăţi din sat, l-au agresat pe localnicul P.A. (43 de ani) şi, totodată, au provocat distrugeri la două autoturisme care îi aparţineau.
În momentele premergătoare faptei, grupul de făptuitori a căutat partea vătămată la domiciliul bunicii sale din Cuza Vodă, ocazie cu care o parte dintre ei au pătruns fără drept în curtea acestui imobil.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu