O caruta de stiuleti furata la Movila Miresii

De IPJ Braila 01 Septembrie 2011, 23:38 Stiri din judet
În noaptea de 30 spre 31 august la ora 0.45, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunală Movila Miresii, împreună cu un echipaj de jandarmi, i-au depistat pe localnicii G.I. şi T.G. care transportau cu un atelaj hipo porumb ştiuleţi, acoperiţi cu un strat de iarbă.
   
Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că aceştia au sustras ştiuleţii de pe o suprafaţă de teren cultivată cu porumb, urmând a se stabili proprietarul.
   
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Ieri, la orele 12.15, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca au prins-o în flagrant pe localnica C.L. (48 de ani) imediat după ce a sustras cantitatea de 320 kg porumb ştiuleţi de pe sola aparţinând lui S.R. (41 de ani), din oraş.
   
Prejudiciul a fost recuperat integral şi în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.


 

Autor IPJ Braila 01 Septembrie 2011, 23:38 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii