La cei 75 de ani, Nicolae Ciuplea din comuna Gropeni păstrează vie tradiţia colindelor locale
De Gabriela Popa
Comuna Gropeni din judeţul Brăila este cunoscută drept cea mai veche aşezare pescărească de la malul Dunării. De asemenea, Gropeni este considerată de etnologi cea mai "productivă" vatră folclorică din judeţul Brăila. De la bătrânii satului, etnologii au cules adevărate comori: colinde pe diverse teme, cântece bâtrâneşti, snoave, poveşti pescăreşti, etc.
Mergând pe firul tradiţiei, am descoperit în comuna Gropeni un grup de colindători mai deosebit. Sunt în număr de 6 şi toţi au vârste înaintate. Cel mai vârstnic are 75 de ani, se numeşte Nicolae Ciuplea şi merge cu colindul de când era copil. De altfel, în comuna Gropeni, tradiţiile, de orice fel, sunt moştenite din tată în fiu.
"Sunt născut şi crescut în comuna Gropeni. Am 75 de ani şi mă mândresc cu ceea ce fac", începe povestea bâtrânul nostru colindător.
Tatăl său, Gheorghe Ciuplea, a fost cântăreţ la biserica din sat timp de 40 de ani şi ar fi vrut ca fiul să să îi calce pe urme, chiar să îl facă preot. "Din cauza împrejurărilor, nu s-a putut face nimic dar şi pentru că eram singurul băiat la părinţi între două surori. Aşa am fost nevoit să rămân lângă familie. Am terminat clasele primare şi m -am angajat la poşta din sat unde am lucrat 30 ani. M-am căsătorit la 20 de ani, nevasta m-a luat militar şi aşa ne-am petrecut viaţa. Acum, am o fată la Brăila şi două nepoate la Bucureşti". Aceasta este, pe scurt, povestea de viaţă a lui Nicolae Ciuplea.
Când vine vorba de colinde, bătrânul se înseninează la faţă. În ochi i se citeşte o bucurie nespusă că discutăm despre acest subiect. Ca să intrăm mai bine în atmosferă, bătrânul ne face o demonstraţie şi începe să cânte. Are o voce clară, dumnezeiască. Pur şi simplu nu îl poţi întrerupe din cântat. "Când eram mic, mergeam cu colindul. Plecam dimineaţa cu "Bună dimineaţa!. Şi apoi "Ziua Doamne!". Când ne-am mărit şi ne-am făcut colindători adevăraţi, am plecat la colindat. Eram într-o echipă unde erau băieţi mai mari ca mine da' m-au primit că aveam voce şi eram calfa. Oamenii ne dădeau nuci, mere dar şi bani iar seara ne adunam la vreunul acasă şi îi împărţeam frăţeste. Mama se bucura când ne vedea aşa”. Bâtrănul colindător ne-a spus că în Gropeni sunt câteva colinde specifice zonei care au fost culese de etnologi cu ani în urmă de la tatăl său şi tipărite într-o carte: “Colindul casei", "Colindul flăcăului”, “Colindul pescarilor”.
Colindul pescarului
"Sunt doispece nevodari, cu vătaful paisprezece şi-mpleteşte la coteţ
mi-mpletea cât împletea, Lerului Doamne şi apă că le daţi
trase-o toană, trase două, lerului trase toamna cea de-a nouă
prinse puiul cel de mreană, lerului cel de mreană roşioară,
la bătaie mi-l luară, lerului ca să spuie peşte multu
iaca şi mreana bătrană, lerului lăsaţi puiul nu-l mai bateţi
că vă spui lui peşte multu lerului la vâltoarea apelor
acolo e peşte multu cât îi frunza pe pământ
la mulţi ani gospodari
la multi ani băieţi răspundeau oamenii...
Acum, la cei 75 de ani, Nicolae Ciuplea merge cu colindul împreună cu alţi cinci bătrâni. Şi are tot rolul de calfă pe care, după cum spune, îl va avea până când va închide ochii. “Avem costume populare: cămaşă naţională, vestă, pantaloni, căciulă de astrahan. Mergem din casă în casă. Acum, în grupul de colindători, suntem 6 bătrâni”.
Valoarea colindelor interpretate de bătrânii din Gropeni este inestimabilă. Ei sunt un tezaur viu al tradiţiei populare a locului. Sunt oameni plini de respect şi bun simţ. Rar mai găsesti aşa ceva în ziua de azi.
Un obicei specific locului şi, totodată, unic, este Căluşul de Iarnă.
Oficial, el a fost descoperit în vara anului 1958 şi observat pe viu, prin reconstituire, în anul 1964, în comuna Hunia, judeţul Dolj. În anul 1972 a fost descoperit şi în Gropeni. Obieciul este un dans executat de către baieţi care au faţa acoperită cu pânză şi se face chiar din dimineaţa primei zile de Crăciun până în dimineaţa zilei de Anul Nou.
Costumaţia căluşarilor este formată din căciuli negre de astrahan, cu fundul turtit şi maginea îndoită pe care e aplicată "ciurica"- vălul alb ţinut cu o panglică lată roşie, înodată în spate. Din costumaţie mai fac parte cămăşile ţărăneşti lungi însă mai scurtate în talie de tineri pentru a li se vedea pantalonii negri sau bleumarin bufanţi pentru a intra în cizme sau bocanci. Peste cămaşă, tinerii purtau la talie un brâu roşu şi apoi o vestă neagră. Cei mai mari de vârstă din ceată purtau vindiakuri iar doar unul avea haină locală de piele brodată iar la marginea de sus a cizmei purta clopoţei. În mâini aveau bastoane de metal cu mânerul îndoit şi îmbrăcate în fâşii multicolore de foiţă crestată. Astăzi, căluşarii nu îşi mai acoperă faţa. Ei cântă şi dansează după muzică şi versuri moştenite din bătrâni.
Practica actuală se manifestă printr-un text originar într-un cântec vechi, scandat de către conducator şi întretăiat după fiecare vers de către exclamaţiile: "I-auzi ia!" şi "Hei, hei"! ale celorlalţi jucători.
Strigătura de deschidere a dansului: "Foaie verde sălcioară/ uite căluşarii zboară”. Apoi, pe parcurs, se strigă: ”Tot pe loc, pe loc, pe loc/ să răsară busuioc” sau „Foaie verde solz de crap/ tot la trap, la trap, la trap... şi la stânga măi băieţi/şi la dreapta măi băieţi”. În vechime, formula de încheiere a dansului era o comandă a conducătorului: „Ielado”cu răspunsul cetei: „ieladu” sau prin strigătura: „Foaie verde solz de ştiucă/ daţi-i drumul să se ducă”.
Bastoanele sunt ţinute în mâna stângă şi cu vârfurile unite sprijinite de pământ, în centrul cercului, pe toată durata dansului. După ce se încheie căluşeritul, flăcăii organizează o masă acasă la unul din ei unde mănâncă, beau vin şi împart banii.
Tinerii şi bătrânii din comuna Gropeni se pregătesc de colindat. Îşi scot costumele, repetă dansurile şi cântecele şi când se dă “starul”, pornesc pe la casele oamenilor să le ureze belşug, sănătate şi spor în toate.
Mergând pe firul tradiţiei, am descoperit în comuna Gropeni un grup de colindători mai deosebit. Sunt în număr de 6 şi toţi au vârste înaintate. Cel mai vârstnic are 75 de ani, se numeşte Nicolae Ciuplea şi merge cu colindul de când era copil. De altfel, în comuna Gropeni, tradiţiile, de orice fel, sunt moştenite din tată în fiu.
"Sunt născut şi crescut în comuna Gropeni. Am 75 de ani şi mă mândresc cu ceea ce fac", începe povestea bâtrânul nostru colindător.
Tatăl său, Gheorghe Ciuplea, a fost cântăreţ la biserica din sat timp de 40 de ani şi ar fi vrut ca fiul să să îi calce pe urme, chiar să îl facă preot. "Din cauza împrejurărilor, nu s-a putut face nimic dar şi pentru că eram singurul băiat la părinţi între două surori. Aşa am fost nevoit să rămân lângă familie. Am terminat clasele primare şi m -am angajat la poşta din sat unde am lucrat 30 ani. M-am căsătorit la 20 de ani, nevasta m-a luat militar şi aşa ne-am petrecut viaţa. Acum, am o fată la Brăila şi două nepoate la Bucureşti". Aceasta este, pe scurt, povestea de viaţă a lui Nicolae Ciuplea.
Când vine vorba de colinde, bătrânul se înseninează la faţă. În ochi i se citeşte o bucurie nespusă că discutăm despre acest subiect. Ca să intrăm mai bine în atmosferă, bătrânul ne face o demonstraţie şi începe să cânte. Are o voce clară, dumnezeiască. Pur şi simplu nu îl poţi întrerupe din cântat. "Când eram mic, mergeam cu colindul. Plecam dimineaţa cu "Bună dimineaţa!. Şi apoi "Ziua Doamne!". Când ne-am mărit şi ne-am făcut colindători adevăraţi, am plecat la colindat. Eram într-o echipă unde erau băieţi mai mari ca mine da' m-au primit că aveam voce şi eram calfa. Oamenii ne dădeau nuci, mere dar şi bani iar seara ne adunam la vreunul acasă şi îi împărţeam frăţeste. Mama se bucura când ne vedea aşa”. Bâtrănul colindător ne-a spus că în Gropeni sunt câteva colinde specifice zonei care au fost culese de etnologi cu ani în urmă de la tatăl său şi tipărite într-o carte: “Colindul casei", "Colindul flăcăului”, “Colindul pescarilor”.
Colindul pescarului
"Sunt doispece nevodari, cu vătaful paisprezece şi-mpleteşte la coteţ
mi-mpletea cât împletea, Lerului Doamne şi apă că le daţi
trase-o toană, trase două, lerului trase toamna cea de-a nouă
prinse puiul cel de mreană, lerului cel de mreană roşioară,
la bătaie mi-l luară, lerului ca să spuie peşte multu
iaca şi mreana bătrană, lerului lăsaţi puiul nu-l mai bateţi
că vă spui lui peşte multu lerului la vâltoarea apelor
acolo e peşte multu cât îi frunza pe pământ
la mulţi ani gospodari
la multi ani băieţi răspundeau oamenii...
Acum, la cei 75 de ani, Nicolae Ciuplea merge cu colindul împreună cu alţi cinci bătrâni. Şi are tot rolul de calfă pe care, după cum spune, îl va avea până când va închide ochii. “Avem costume populare: cămaşă naţională, vestă, pantaloni, căciulă de astrahan. Mergem din casă în casă. Acum, în grupul de colindători, suntem 6 bătrâni”.
Valoarea colindelor interpretate de bătrânii din Gropeni este inestimabilă. Ei sunt un tezaur viu al tradiţiei populare a locului. Sunt oameni plini de respect şi bun simţ. Rar mai găsesti aşa ceva în ziua de azi.
Un obicei specific locului şi, totodată, unic, este Căluşul de Iarnă.
Oficial, el a fost descoperit în vara anului 1958 şi observat pe viu, prin reconstituire, în anul 1964, în comuna Hunia, judeţul Dolj. În anul 1972 a fost descoperit şi în Gropeni. Obieciul este un dans executat de către baieţi care au faţa acoperită cu pânză şi se face chiar din dimineaţa primei zile de Crăciun până în dimineaţa zilei de Anul Nou.
Costumaţia căluşarilor este formată din căciuli negre de astrahan, cu fundul turtit şi maginea îndoită pe care e aplicată "ciurica"- vălul alb ţinut cu o panglică lată roşie, înodată în spate. Din costumaţie mai fac parte cămăşile ţărăneşti lungi însă mai scurtate în talie de tineri pentru a li se vedea pantalonii negri sau bleumarin bufanţi pentru a intra în cizme sau bocanci. Peste cămaşă, tinerii purtau la talie un brâu roşu şi apoi o vestă neagră. Cei mai mari de vârstă din ceată purtau vindiakuri iar doar unul avea haină locală de piele brodată iar la marginea de sus a cizmei purta clopoţei. În mâini aveau bastoane de metal cu mânerul îndoit şi îmbrăcate în fâşii multicolore de foiţă crestată. Astăzi, căluşarii nu îşi mai acoperă faţa. Ei cântă şi dansează după muzică şi versuri moştenite din bătrâni.
Practica actuală se manifestă printr-un text originar într-un cântec vechi, scandat de către conducator şi întretăiat după fiecare vers de către exclamaţiile: "I-auzi ia!" şi "Hei, hei"! ale celorlalţi jucători.
Strigătura de deschidere a dansului: "Foaie verde sălcioară/ uite căluşarii zboară”. Apoi, pe parcurs, se strigă: ”Tot pe loc, pe loc, pe loc/ să răsară busuioc” sau „Foaie verde solz de crap/ tot la trap, la trap, la trap... şi la stânga măi băieţi/şi la dreapta măi băieţi”. În vechime, formula de încheiere a dansului era o comandă a conducătorului: „Ielado”cu răspunsul cetei: „ieladu” sau prin strigătura: „Foaie verde solz de ştiucă/ daţi-i drumul să se ducă”.
Bastoanele sunt ţinute în mâna stângă şi cu vârfurile unite sprijinite de pământ, în centrul cercului, pe toată durata dansului. După ce se încheie căluşeritul, flăcăii organizează o masă acasă la unul din ei unde mănâncă, beau vin şi împart banii.
Tinerii şi bătrânii din comuna Gropeni se pregătesc de colindat. Îşi scot costumele, repetă dansurile şi cântecele şi când se dă “starul”, pornesc pe la casele oamenilor să le ureze belşug, sănătate şi spor în toate.
Autor Gabriela Popa
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu