Jandarmii au prins la Tufeşti un pescar care utiliza plase de pescuit interzise
Marţi, 05 iulie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie a depistat pe digul de protecţie al Dunării, în zona comunei Tufeşti, judeţul Brăila, o persoană care deţinea şase plase de pescuit monofilament, în lungime totală de 123 m.
Jandarmii Detaşamentului 3 Oprişeneşti se aflau în misiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, iar la un moment l-au surprins pe bărbatul în cauză, chiar în timp ce scotea plasele dintr-o barcă din lemn acostată la mal.
Acesta are vârsta de 50 de ani şi domiciliază în comuna Tufeşti. În autoturismul marca Dacia 1310, cu care venise bărbatul, oamenii legii au găsit şi un motor de 6 CP.
Jandarmii au ridicat plasele monofilament, în vederea continuării verificărilor, iar celui în cauză i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu