Gradiştea : un copil s-a electrocutat în curtea locuinţei
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1.25, lucratorii Postului de Poliţie Comunală Gradiştea au fost sesizaţi de T.C. (37 de ani), din satul Maraloiu, comuna Gradiştea, cu privire la faptul că, în aceeaşi noapte, în jurul orelor 23.30, fiul său în vârstă de doi ani s-a electrocutat în curtea imobilului.
Echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Ianca s-a deplasat imediat la faţa locului şi a stabilit că minorul a călcat pe un cablu neizolat, racordat la reţeaua electrică, pe care tatăl îl lăsase pe sol după ce deconectase un bec din curtea locuinţei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.Cadavrul minorului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu