Festivalul Interjudetean Florii 2014, Mircea Voda: Copiii ambasadorii folclorului românesc
Ca de fiecare data, comuna Mircea Voda a fost gazda primitoare
In aceasta zi deosebita, Ziua floriilor, interesul pentru festival a fost mare, sala Caminului Cultural dovedindu-se neîncapatoare. Cei care au petrecut aici, câteva ore bune, în prezenta micilor talente au avut ce vedea si auzi: costume populare specifice zonelor de unde proveneau copiii, voci cristaline de copii interpretând cântece populare românesti, dansuri populare interpretate cu maiestrie de cei mici, unii din ei chiar la gradinita.
Concursul s-a desfasurat pe trei sectiuni: solisti de muzica populara, grupuri vocale si dans popular. In afara concursului au evoluat ansamblul ”Românasul” al Palatului National a
l Copiilor Bucuresti, Draghici Lavinia si Olteanu Maria la categoria solisti.Pe timpul pauzelor ansamblul ”Vulturasul” din Mircea Voda (copiii mari si cei din clasele IV-V) au interpretat suite de dansuri românesti. De altfel, pe toata durata sectiunii solisti, copiii au dansat pe melodiile interpretate de concurenti iar in perioada cât juriul a deliberat, copiii din toate scolile s-au încins la dans dupa melodiile difuzate de statia de amplificare.
Deschiderea festivalului a facut-o solistii, la aceasta sectiune fiind înscrisi 29 concurenti. La sectiunea grupuri vocale au fost 4 concurenti iar la sectiunea dans popular, 8 formatii. Rând pe rând concurentii ne-au încântat nu numai cu cântecele si dansurile interpretate ci si cu costumele populare specifice zonei de origine. Costumele populare, tinuta si prestatia artistica a concurentilor au fost apreciate de spectatori prin aplauze iar de juriu prin acordarea urmatoarelor premii:
La sectiunea solisti:
premiul I:
- Alexia Gheorghe, eleva in clasa a IV-a la Scoala nr.1 Voluntari care a interpretat melodia ”Usor puiule usor”
- Alizeea Leustean, eleva in clasa a II-a la colegiul Sf.Iosif Bucuresti, melodia ”Mi-am pus busuioc în par”
- Erica Zgârdau, clasa 0 la Scoala nr. 133 Bucuresti care a interpretat o piesa moldoveneasca
- Riana Mitroi, Scoala Ferdinand I, nr. 64, Bucuresti - ”Sunt o fata frumusica”
premiul II:
- Lazu Andrei, clasa a II-a, Scoala nr.112 Bucuresti - ”Cântec de catanie”
- Diana Popa, grupa mare la gradinita, Bucuresti - ”Valeleu”
- Nicolas Slabutu, clasa a IV-a, Scoala nr.1 Berceni - ”Marie la nunta ta”
Concurentilor de la Scoala Scortaru Nou, judetul Braila:
premiul I:
- Vlad Andreea Larisa care a interpretat ”Sunt la maica numai una”
- Sârbu Elena, clasa 0 - ”Valeleu”
- Iosif Cosmina, clasa a IV-a - ”Ghini îi sta nevestei mele”
(pregatite de Mioara Constantin)
premiul I:
- Buturea Oana, clasa a III-a - ”Sunt vrânceanca de la munte”
- Trif Maria, clasa a IV-a - ”Sunt o fata frumusica”
- Buture Andreea, clasa a IV-a - ”Cucuta”; a fost apreciata ca cea mai buna voce din concurs
- Tutoiu Andreea, clasa a III-a - ”Drag mi-e jocul vrâncean”
(pregatite de Marioara Popa)
Concurentilor de la Scoala gimnaziala Jitia, judetul Vrancea:
premiul III:
- Lalu Maria, clasa I - ”De-ar sti cucul sa vorbeasca”
- Horhocea Dragos Liviu cu melodia ”Surioara”; (instructor Petruta Lalu)
Concurentilor de la Palatul Copiilor Braila si filiala Ianca:
premiul I:
- Dobre Draguta, clasa a IV, Ianca - ”De ziua Floriilor”; o ”veterana” a festivalului de la Mircea Voda, fiind la a patra participare;
(instructor: Ciuperca Costel)
- Tiganus Diana, grupa mare, gradinita ”Familia”, Braila - ”Inflorita lui Hutu”
(pregatita de Dogarescu Gigi)
- Dumitrescu Oana, eleva la Scoala nr.2, Braila - ”La fântâna-n Baragan”
- Marcu Mihai, clasa I, Scoala Fanus Neagu, Braila - ”Ciobanasul”
- duetul Nutu Diana, Roman Andreea, Braila - ”La portita la Gheorghita”
Concurentilor de la Scoala Liesti, judetul Galati:
premiul I:
- Onea Flavia Alexandra care a interpretat ”Intr-o seara la fântâna”
- Sandica Jenel Valentin, clasa a III-a - ”Port caciula pe-o ureche”
- Tabacaru Florin Alexandru, clasa a IV-a - ”Frunza verde maracine”
- Gabor Gabriel, clasa a II-a - ”Strainel ca mine nu-i”
(instructor: Gheorghe Ignat)
Concurentilor de la Scoala Mircea Voda:
premiul I:
- Vasile Viorica, clasa a IV-a - ”Geambarale”; debutanta la festival (instructor: Constantin Chisau)
premiul II:
- Moldoveanu Corina Florentina, clasa a II-a - ”Asta-i sârba de demult” (instructor: Lungu Ionut)
La aceasta sectiune juriul a acordat Diploma de excelenta la doua eleve care s-au prezentat in afara concursului:
- Draghici Lavinia, clasa a V-a, Scoala Vasile Alecsandri - Palatul copiilor Braila, care a interpretat melodia ”Cele fete frumusele”
- Olteanu Maria, clasa a VI-a Colegiul National ”Ana Aslan” Braila care a interpretat melodia ”Savetuta”
- grupului vocal ”Crenguta”, Scortaru Nou, instructor Constantin Mioara
- grupul vocal ”Vornicii”, Paulesti, jud. Vrancea
- ansamblul ”Dunarenii”, Palatul Copiilor Braila
- ansamblul ”Vulturasul”, Mircea Voda
La aceasta sectiune a participat in afara concursului ansamblul ”Românasul” al Palatului National al Copiilor Bucuresti pregatit de Coman Stelian. Intr-o tinuta eleganta, format din copiii de vârste diferite, de la cei mai mici pâna la cei de 18 ani, ansamblul a constituit surpriza festivalului prezentând muzica clasica cunoscuta (Vals de Shostakovich, un mix Verdi, doua fragmente din ”Carmen” de Bizet, La dona e mobile).
Publicul prezent a aplaudat la scena deschisa prestatia micilor artisti de la Palatul National al copiilor. Acestia si-au încheiat programul cu câteva piese cunoscute de muzica populara unite într-un mixaj pe care l-au încheiat cu ”Noi suntem români”.
Pentru prestatia deosebita realizata in afara concursului ansamblului ”Românasul” al Consiliului National al Copiilor Bucuresti i s-a acordat Diploma de excelenta.
Sectiunea care a încheiat concursul a fost cea de dans popular. La aceasta sectiune ansamblul ”Spicul juniori” din Silistea a fost debutant. Pentru frumoasele suite de dansuri populare interpretate, juriul a acordat urmatoarele premii:
- ”Cununita satului” din Liesti, judetul Galati; instructor: Mioara Dibu
- ”Vulturasul I” Mircea Voda, instructor: Constantin Chisau
- ”Chindia” Jitia, instructor: Petruta Lalu
- „Crenguta” de la Gradinita din Scortaru Nou; copii de gradinita care au cucerit asistenta prin programul prezentat si modul de interpretare; instructor: Constantin Mioara
- ”Vornicii”, Paulesti, jud. Vrancea; instructor: Marioara Popa
Premiul II:
- ”Edera”, Râmnicu Sarat, instructor Dumbravescu Rodica
- ”Spicul” junior, Silistea, jud.Braila, instructor: Damache Sandica
- ”Vulturasul II”, Mircea Voda, instructor: Constantin Chisau
A fost un ”maraton” al cântecului si dansului popular la care si-au adus contributia alaturi de copii, cadrele didactice si parintii. Acestora le-au multumit în finalul manifestarii presedintele juriului, Coman Stelian si coordonatorul festivalului Constantin Chisau dându-le întâlnire concurentilor la festivalul de anul viitor.
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu