Conducta de termificare din Chiscani taiata de hoti ide fier vechi
Reprezentanţii unei societăţi comerciale au sesizat poliţiştii de la Poliţia Comunală Chiscani despre faptul că, în perioada 26 februarie-4 martie 2011, persoane necunoscute au tăiat conducta metalică de termoficare, care este dezafectată şi tranzitează intravilanul comunei.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că aspectul sesizat se confirmă.
Au fost desfăşurate cercetări la faţa locului şi în teren, stabilindu-se că principalul suspect al faptei se numeşte I.V. (37 de ani), localnic, despre care s-a stabilit că a secţionat porţiunea de conductă care trece prin spatele curţii imobilului său.
Prejudiciul cauzat este în valoare de 500 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu