Autobuzul scolii din localitatea Salcia Tudor condus de un sofer beat
Pe timpul unei actiuni desfasurate de politisti de la Serviciul Rutier Braila, a fost depistat în trafic, pe D.J. 202 A, în afara localitatii Gulianca, numitul D.S. (37 de ani), din comuna Salcia Tudor, în timp ce conducea un microbuz de transport elevi, proprietatea scolii din localitatea Salcia Tudor.
Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit ca acesta avea în aerul expirat o îmbibatie alcoolica care depasea limita legala, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Braila, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În momentul depistarii, s-a constatat ca în microbuz se aflau sapte elevi. Politistii i-au întocmit soferului dosar penal, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 (republicata).

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu