Origami de Bărăgan

Într-o zi în care cerul se răzbuna pe noi prin vânt și ne mâgâia apoi cu fulgi albi de nea, am găsit căldura sufletească în căminul cultural din comuna Unirea, județul Brăila. Acolo, în sala de la intrare, o expoziție de peste patruzeci de figurine din origami bucura sufletele tuturor celor care intrau și o vedeau.

O explozie de culoare, de imaginație și de frumusețe. Vedeam păuni, ursuleți koala, păsări diverse, un elefant verde, copii la plajă și multe alte. Toate realizate din hârtie. Origami adus în Bărăgan.
Creatorul acestor minuni fragile este Coman Ionuț de 22 de ani din comuna Gropeni. Un artist ascuns într-un sat. Culorile din jur parcă dansează în ochii săi când îmi povestește despre pasiunea sa. Pentru că ce altceva să fie decât pasiune, mistuitoare și roditoare. Nu poți să lucrezi ore în șir fără a fi învăluit de această pasiune.
Figurile din hârtie, unele înalte de peste 40-50 de cm, necesită mult timp și migală. Autorul lor modest recunoaște că este necesar de la câteva ore până la zile pentru realizarea celor mai compexe. Admite și faptul că are această pasiune de trei ani. Trei ani în care s-a perfecționat și a realizat cu ajutorul micilor bucățele de hârtie opere care pot sta în orice loc cu mândrie.
De la o vreme nu mai este singur. A insuflat pasiunea și doamnei Roșca Anghelușa,43 de ani din aceeași localitate, care l-a ajutat cu expoziția de la Unirea. Nu este prima expoziție ci a treia. A mai avut două în comuna natală și reacțiile au fost bune.
Frumsețile din hârtie pot fi făcute și pe comandă iar autorul este deschis la astfel de colaborări. Trebuie doar contactat.
Origami este conform dicționarului explicativ al limbii române o artă-joc a imaginației japoneze, preluată și adaptată și la noi în cadrul învățământului de cultură generală, constând în punerea în valoare a hârtiei prin plierea și tăierea acesteia pentru a obține diferite forme geometrice.
Coman Ionuț reușește din mijlocul Bărăganului să dea viață hârtiei, să o facă să ne impresioneze, prin ea să ne vibreze sufletul, să îi dea un destin.














Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu