Danube Delta Rally 2016 : Planul de securitate verificat înainte de start

De Redactia 20 Mai 2016, 14:32 Sport

Cu doar 20 de zile înaintea startului celui mai mare eveniment automobilistic din Dobrogea, Danube Delta Rally 2016, organizatorii, împreună cu întregul dispozitiv de securitate, au efectuat un exercițiu de intervenție pentru verificarea implementării in teren a Planului de Securitate.
 
Exercițiul a constat in simularea unei intervenții la o ieșire in decor a echipajului Daniel Pohariu – Lucian Stefan, pe proba specială Eoliene, ieșire soldată cu rănirea celor doi sportivi: pilotul conștient și cu leziuni ușoare, iar copilotul, inconștient și cu suspiciune de leziuni grave. Intervenția ambulanței și a echipajului de descarcerare a fost făcută în condițiile impuse de regulamentul competiției: ambele echipaje au plecat, la solicitarea Directorului Sportiv și a Medicului Șef, din startul probei Eoliene și au ajuns la echipajul rănit  în 01:34 min. S-a intervenit conform protocolului, iar copilotul a fost transportat de urgență la Spitalul Jedețean Tulcea, aflându-se în afara oricărui pericol. La solicitarea Directorului Sportiv, la locul accidentului a sosit și o autospecială de stingere a incendiului survenit la compartimentul motor al mașinii de competiții. În urma intervenției echipajului de pompieri, focul a fost lichidat în doar câteva minute. Întrega operațiune a durat doar 09:38 minute, competiția reluându-se după doar 20 minute de la întreruperea ei.
 
La simulare au participat: un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, sub comanda Medicului Șef al competiției, domnul Dr. Dumitru Vâlcu, două echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Delta Tulcea, sub comanda domnului Maior Vasile Șoava.

Mr. Şoavă Vasile: ,,Este al patrulea an în care Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta – ,,Delta” al judeţului Tulcea este solicitat pentru a susţine în bune conditii acest eveniment automobilistic important, instituţia noastră având un rol esenţial pe toată perioada de desfăşurare a concursului , respectiv acela de a veni în sprijin şi de a salva  vieţi sau bunuri în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, cum de altfel s-a demonstrat şi prin exerciţiul la care echipajele de pompieri au participat”.

Mihai Tănase: ”În urma discuțiilor avute atât cu Medicul Șef al raliului, cât si cu domnul Col. Constantin Deaconu din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea, am decis, de comun acord, că se impune un o simulare a unei astfel de  intervenții, in ideea verificării in teren a vitezei de reacție a dispozitivului de securitate. Personal, țin să le mulțumesc tuturor pentru intregul sprijin, dar mai ales pentru profesionalismul de care au dat dovadă, în condițiile în care este pentru prima dată când se realizează un astfel de exercițiu. În ceea ce ne privește, considerăm că este extrem de importantă viteza de reacție și în acest sens vom organiza în perioada premergatoare raliului și un alt gen de simulare, de aceasta dată cu precădere pentru intervenții specifice la o mașină de raliu in caz de accident.”

Danube Delta Rally®2016 este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport sub egida Federației Internaționale a Automobilului și a Federației Române de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Consiliului Judeţean Tulcea și Primăria Tulcea, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a Direcției Silvice Tulcea, a Primăriei Jurilovca, dar şi cu sprijinul partenerilor privați: Hyundai Auto România, Via Viticola Sarica Niculitel,  Țiriac Leasing, Țiriac Energy, Hankook,  Maritimo Shopping Center – Constanța,  Nex Pack,  Zip Escort, JT Grup, Constantin Nautics, Kaercher Romania, Motul, Pure by Daiana Anghel,  Sail Adventures, Pescăria lui Matei, Marina Eforie, Conex Trans, Bloom Story, Dr. Comm, Pensiunea  Mojito  și bineînteles a partenerilor media: Digi 24 Constanța, Men’s Health, Beau Monde, Auto Moto si Sport, Rally Max, Autorally, 4 x 4 Wheels, Radio Delta.

 

Autor Redactia 20 Mai 2016, 14:32 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii