România candidează la preşedinţia Federaţiei Europene de Minifotbal

De Frimu Ghinea 20 Martie 2012, 13:50 Sport


Preşedinţii celor 15 federaţii de minifotbal de pe continent se vor reuni, în perioada 23 - 25 Martie 2012, la Praga, pentru a pune bazele Federaţiei Europene de Minifotbal. În cadrul reuniunii din Cehia vor avea loc alegeri pentru desemnarea primului comitet executiv al noii structuri care va avea în componenţă 7 membrii. Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, va candida pentru preşedinţia noului organism de conducere şi coordonare a minifotbalului pe plan european.

”Semnarea acordului de la Praga reprezintă un moment istoric pentru România, dar şi pentru întregul continent. Am agreat ideea uniunii pentru a avea o forţă considerabilă. Aşa cum în urmă cu peste 50 de ani se puneau bazele Uniunii Europene, astăzi aceleaşi valori şi principii le împărtăşim cu toţii în ceea ce va reprezenta Federaţia Europeană de Minifotbal. Am ales Praga pentru semnarea acestui act de fondare pentru că Cehia reprezintă un model al minifotbalului european, având peste 70.000 de jucători legitimaţi. De asemenea, a contat enorm factorul psihologic. Praga reprezintă un spaţiu cu o încărcătură emoţională deosebită. Ţările semnatare ale acestui protocol n-au uitat importanţa istorică a <<Primăverii de la Praga>> şi, în consecinţă, au ales să continue fenomenul şi în domeniul sportului. Înfiinţarea Federaţiei Europene constituie cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă pe continent, după căderea comunismului”, a declarat Răzvan Burleanu.


Desi tările din vestul Europei au o tradiție mai îndelungată în ceea ce privește organizarea minifotbalului si, implicit, numărul de jucători participanți, România este un model pentru întreaga Europă prin valoare, seriozitate, consecventă si dezvoltare rapidă a acestui sport demarat la nivel national în 2007. Astfel, Federația din România organizează campionate de minifotbal în 36 de judete, pentru un număr de peste 30.000 de jucători amatori. Explozia fenomenului minifotbal în ţara noastră are ca dovadă şi cele două titluri europene câştigate de echipa natională a României în 2010, la Bratislava, si în 2011, la Tulcea.

 

Autor Frimu Ghinea 20 Martie 2012, 13:50 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii