Poate Rapid câștiga titlul în noul sezon din Liga 1?

Rapid are toate șansele să fie una dintre marile revelații ale Ligii 1 în sezonul următor, după parcursul bun din 2021/2022, inaugurarea noului stadion și cooptarea omului de afaceri Dan Șucu în acționariat.
Giuleștenii au reușit multe evoluții bune sub comanda lui Adrian Mutu, la revenirea în Liga 1, iar fanii și conducerea echipei au planuri mari pentru următorul sezon.
Dacă în precedenta stagiune Rapid a evoluat în play-out și a ratat calificarea în Conference League, pentru următoarea obiectivul este prezența în play-off.
Fanii nu se mulțumesc însă doar cu atât și unii dintre ei speră chiar la câștigarea titlului, în condițiile în care în această vară se pregătesc mutări importante și bugetul va crește considerabil.
Dar poate Rapid să reușească această performanță, în condițiile în care CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova au fost echipele care s-au bătut la titlu în ultimii ani, iar ardelenii au avut mereu câștig de cauză?
La casele de pariuri care au pregătit deja cotele pentru Liga 1 sezonul 2022/2023, Rapid are șansa a 4-a la trofeu, cu o cotă foarte atractivă, 17.00. Primele 3 favorite sunt CFR Cluj (cota 2.35), FCSB (cota 3.50) și Universitatea Craiova (cota 6.00). Cotele prezentate sunt valabile la ora realizării acestui material, însă pot suferi modificări în orice moment.
Rapid va avea un buget de 7 milioane de euro în noul sezon
Odată cu cooptarea lui Dan Șucu în acționariat, bugetul va crește gradual de la un sezon la altul, iar echipa își propune să devină o forță în fotbalul românesc. Pentru stagiunea 2022/2023, giuleștenii vor avea un buget de 7 milioane de euro.
„Anul acesta vom avea la dispoziție aproximativ 7 milioane de euro ca buget. Vom încerca să generăm veniturile din liniile de business. Dacă nu vom reuși, sumele respective vor trebui generate de către proprietari. Este normal ca Daniel Niculae să știe sumele pe care se bazează, pentru a face planuri.
Pentru sezonul 2023-2024, bugetul va fi de 10 milioane de euro, iar în sezonul următor va fi de 14 milioane şi până la 24 mai e puţin. Obiectivele stabilite sunt pentru următorii doi ani, sperăm să câștigăm campionatul.”, a spus noul acționar de la Rapid, potrivit digisport.ro.
Rapid speră să atragă 2.5 milioane de euro pe an din contracte de publicitate și să vândă în jur de 8.000 de abonamente pe noul stadion din Giulești. Șucu a menționat că nu își dorește ca echipa să primească bani publici deoarece i se pare un proiect complet greșit.
Ce transferuri pregătește Rapid
Rapid caută să se întărească serios în această pauză competițională, iar presa a vehiculat deja câteva nume pentru viitorul lot al giuleștenilor. Principalele modificări vor fi în linia ofensivă, unde Adrian Mutu își dorește un atacant de careu puternic, capabil să înscrie goluri.
Conform informațiilor vehiculate în presă, o țintă este Sergiu Buș de la CFR Cluj. Acesta traversează un moment mai prost, din moment ce la ultimele două experiențe din România nu a convins. La FCSB a marcat două goluri, iar pentru CFR Cluj nu a apucat să înscrie. El a fost însă golgheter în perioada în care juca la Gaz Metan Mediaș.
Un alt jucător pe care Rapid îl dorește este Dumitru Cardoso de la UTA Arad. Acesta a revenit în România după o experiență în Asia și impresionează prin tehnica sa. Și el a avut evoluții foarte apreciate în țara noastră când juca la Gaz Metan Mediaș și intrase în atenția lui CFR Cluj și a lui FCSB.
Pe lista lui Adrian Mutu se află și câțiva mijlocași centrali, precum Ulrich Meleke (CFR Cluj) și Marco Dulca (Chindia Târgoviște), dar și Paul Iacob (Chindia), care poate juca atât fundaș central cât și la mijlocul terenului. Acesta din urmă este evaluat la 1 milion de euro și este dorit și de FCSB, potrivit informațiilor din presă.
În altă ordine de idei, este de așteptat ca Rapid să se despartă de mai mulți jucători care au evoluat mai puțin în ultimul sezon.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu