PSG ia în calcul să se despartă de mai mulți jucători importanți

PSG a ratat și în acest sezon principalul obiectiv și a fost eliminată încă din optimile Champions League. Vestea nu a fost primită tocmai cu bucurie de conducerea clubului, iar presa din Franța scrie că la Paris va urma o vară agitată pe piața transferurilor.
După ani buni în care s-au făcut investiții, PSG încă nu a reușit să câștige Champions League, iar conducerea clubului începe să își piardă răbdarea. În perioada următoare va fi alcătuită o listă neagră pe care vor fi incluși jucătorii de care PSG s-ar putea despărți în vară, conform cotidianului Le Parisien.
Sursa citată scrie că singurii jucători de la PSG care au locul asigurat și în sezonul următor sunt Mbappe, Donnarumma, Nuno, Hakimi, Danilo, Verratti și Marquinhos. În schimb, PSG s-ar putea despărți de doi dintre cei mai valoroși jucători pe care îi are, Lionel Messi și Neymar.
Presa din Franța: Zidane ar accepta oferta PSG doar dacă Neymar ar fi vândut
Potrivit jurnaliștilor francezi, PSG se pregătește de schimbări și pe bancă, iar antrenorul dorit să pregătească echipa în sezonul următor este Zinedine Zidane, cel care a avut o experiență de succes inclusiv în Champions League pe banca lui Real Madrid.
Conform informațiilor din presa franceză, Zidane ar accepta să vină la PSG însă numai dacă Neymar va fi vândut. Brazilianul are o situație aparte, în condițiile în care contractul său a fost prelungit până în 2027, iar acum este accidentat și va reveni pe teren abia în luna iunie, aproape de deschiderea perioadei de mercato. Speranța celor de la PSG se îndreaptă către FC Barcelona, club la care speră să-l redirecționeze pe Neymar. Subiectul transferului lui Neymar a fost inclus și în oferta bookmakerilor, iar brazilianul are cota 8.00 să semneze cu FC Barcelona până în luna septembrie, potrivit datelor de pe NetBet pariuri.
Brazilianul a fost operat în luna februarie la ligamentele gleznei drepte și nu va mai juca în acest sezon. În orice caz, aventura sa la PSG a fost marcată de numeroase accidentări și de incidente în viața extrasportivă. Mai exact, el s-a accidentat de 24 de ori în cei aproape șase ani petrecuți la PSG.
În această perioadă, el a marcat 118 goluri și a dat 77 de pase decisive în cele 173 de meciuri disputate în toate competițiile. Accidentările l-au tras în jos și are o medie de sub 29 de partide pe sezon. Brazilianul a câștigat 12 trofee cu PSG, însă îi lipsește cel pe care îl dorea cel mai mult: Champions League. Salariul său la PSG este de 36 de milioane de euro pe sezon.
Leo Messi ar putea pleca și el de la PSG
Un alt star care o poate părăsi în vară pe PSG este Lionel Messi. Starul argentinian are o ofertă din Arabia Saudită, de la Al-Hilal, în valoare de 400 de milioane de euro. De asemenea, mai este dorit în MLS, de formația lui David Beckham, Inter Miami, iar presa a scris că și FC Barcelona este interesată de el.
Mateu Alemany, directorul sportiv de la FC Barcelona, a oferit însă un răspuns neclar în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea revenirii lui Messi. „Noi ne facem treaba noastră, Messi pe a lui. El este în Paris acum, dar în viitor nu se știe niciodată. Nimeni nu poate pune la îndoială iubirea pe care fanii Barcelonei o au pentru el. E cel mai bun din istorie", a spus Alemany într-un interviu acordat jurnalistului Fabrizio Romano.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu