Bănel Nicoliță | A venit momentul să spun că proiectul CS FĂUREI a ajuns la final

De Comunicat 17 Martie 2022, 13:13 Sport

sc faurei

„Dragi suporteri, stimați apropiați, a venit momentul să spun că proiectul CS FĂUREI a ajuns la final. Implicarea mea este aproape să se încheie aici. Patronul Florin a dovedit neseriozitate în ultimele luni, salariile jucătorilor sunt în urmă, echipamentele nu sunt plătite, iar toate promisiunile sale financiare au fost doar minciuni. Mi-am dat toată silința, la fel și frații mei, am construit o echipă bună, însă această echipă nu se poate susține singură, e nevoie de bani. Săptămâna asta nici nu am mai pus antrenamente fiindcă nu sunt bani de benzină, de mese, de nimic. Sâmbătă avem meci, nu avem bani de arbitraj.

Domnul primar a fost lângă echipă de câte ori a putut, tot respectul pentru participarea sa. De acum încolo, domnia sa și Consiliul Local trebuie să găsească o soluție. Este săptămâna aceasta la dispoziție, am depus chiar și cerere oficială la primărie, așteptăm răspuns. Dacă nu se va putea săptămâna aceasta, sâmbătă va fi ultimul meci al echipei și ne vom retrage din liga a treia. Jucătorii nu au nicio obligație să joace neplătiți, este inacceptabil. Am venit să joc și să antrenez, bani nu pot să mai aduc de acasă. Dacă vă pasă de fotbal și de echipă, domnilor, e timpul să veniți cu o soluție financiară!”, scris Bănel Nicoliță pe contul de Facebook al echipei CS Făurei.

 

 

Autor Comunicat 17 Martie 2022, 13:13 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii