Un Skatepark se va deschide pe Faleza Dunării la Brăila în 23 septembrie
Deschiderea oficială a noului skatepark va avea loc pe 23 septembrie 2023, de la ora 12 cu un eveniment organizat de Tabi 49, cea mai mare echipă de sporturi alternative din România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și Sport Play Systems. Evenimentul va include demonstrații și ateliere de BMX, dar și un concurs de BMX, dedicat sportivilor amatori. Concurs este deschis practicanților BMX de orice vârstă, concurenții sub 18 ani având nevoie de acordul părinților. Cele mai bune performanțe vor fi premiate cu vouchere de reducere la magazine sportive, abonamente la muzeu, piese de pentru echipamente BMX și alte premii surpriză.
Programul evenimentului din 23 septembrie:
12:00 – 14:00 - Înscriere în concurs, sesiuni de acomodare
14:00 – 15:00 – Sesiune de încălzire participanți concurs
15:00 – 17:00 – Sesiune de calificări pentru competiție
17:00 – 18:00 – Demonstrație profesioniști
18:00 – 20:00 – Finala concursului
20:00 – 20:30 – Festivitatea de premiere
Toate activitățile se vor desfășura în perimetrul noului parc.
Skatepark Faleza Dunării este pregătit să-și primească vizitatorii pe o suprafață de aproximativ 1.500 - metri pătrați, cu zone dedicate pentru practicarea sportului de performanță sau de inițiere în acesta.
„Proiectul a fost realizat cu echipamente de ultimă generație, păstrând linia de inspirație maritimă existentă în amenajările realizate anterior. Adresabilitatea către un public larg, diversitatea sporturilor ce pot fi practicate, fac din aceasta zonă un model ce poate fi urmat și în alte comunități.”, spune Mihai Balaș, CEO la Sport Play Systems.
Până la sfârșitul acestui an, compania Sport Play va finaliza și amenajarea zonei de fitness urban de pe Faleza Dunării, ce va include echipamente pentru copii și adulți, un teren de baschet și un spațiu verde pentru relaxare.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu