Romanii apreciaza situatia economiei ca fiind destul de proasta sau foarte proasta

De AmosNews 01 Martie 2011, 21:31 Sondaj
Aproape jumătate dintre români sunt mulţumiţi de viaţa lor, deşi doar 4% apreciază ca "bună" situaţia actuală a economiei naţionale şi doar 14% se aşteaptă la o îmbunătăţire a acesteia în 2011, potrivit studiului Eurobarometru publicat marţi.

Pe parcursul anului 2010 s-a accentuat aprecierea negativă privind situaţia economiei româneşti, procentul celor care o consideră "destul de proastă sau foarte proastă" crescând de la 90% în primăvara lui 2010 la 94% în toamna lui 2010.

De altfel, la nivelul întregii UE aprecierile negative faţă de situaţia economică actuală sunt majoritar negative. Astfel, 70% din cetăţenii statelor UE au o părere proastă sau foarte proastă faţă de situaţia actuală a economiei lor naţionale. Eurobarometrul arată că nivelul de apreciere al situaţiei economiei în România este de 4%, de şapte ori mai mic decât media la nivelul UE 27 (28%).

Există de asemenea state în care percepţia publică asupra situaţiei economiei s-a ameliorat pe parcursul anului 2010. Este vorba despre Belgia (de la 25% la 32%), Cehia (de la 10 la 17%) şi Estonia (de la 26 la 32%).

Totodată, Eurobarometrul arată că la nivelul UE există şi state în care percepţia asupra situaţiei economiei naţionale este una categoric pozitivă. Este vorba despre Suedia (85%), Luxemburg (79%), Austria şi Finlanda (61%). Cazul cel mai spectaculos este cel al Germaniei, unde anul 2010 a marcat o schimbare de opinie semnificativă. Astfel, Eurobarometrul din primăvara lui 2010 arăta că 62% din germani apreciau situaţia economiei lor naţionale drept proastă sau foarte proastă. În toamna lui 2010 însă, 68% din germani apreciază drept bună situaţia economiei lor naţionale.

Studiul prezentat la ReprezentanÅ£a Comisiei Europene la BucureÅŸti arată că, în pofida acestei aprecieri negative asupra situaÅ£iei actuale a economiei, optimismul românilor referitor la evoluÅ£ia vieÅ£ii lor a crescut în 2010. Astfel, numărul românilor care cred că viaÅ£a le va fi mai bună în următorul an a crescut de la 16 la 22% între primăvara ÅŸi toamna lui 2010. Paradoxal, studiul arată în schimb că doar 14% din români anticipează o îmbunătăţire a situaÅ£iei economiei în următoarele 12 luni. 


 

Autor AmosNews 01 Martie 2011, 21:31 Sondaj
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii