Programe de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca
A.J.O.F.M. Braila readuce in atentia angajatorilor prevederile Legii nr. 279/2005 actualizata, privind ucenicia la locul de munca si a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, reglementate prin Hotararea Guvernului nr. 855/2013, actualizata, faptul ca, potrivit carora pot recurge la calificarea propriilor angajati si prin programe de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca.
Astfel, angajatorii care organizeaza programe de formare profesionala prin ucenicie la locul de munca isi pot asigura forţa de munca calificata, de calitate, potrivit cerinţelor proprii, iar persoanele interesate au posibilitatea de a obţine o calificare care sa le permita ocuparea unui loc de munca si continuarea invaţarii.
Angajatorii care incheie un contract de ucenicie la locul de munca, conform Legii nr. 279/2005, pot primi lunar, la cerere, din bugetul asigurarilor pentru somaj, pe perioada derularii contractului de ucenicie, pentru acel ucenic, o suma egala cu 300 lei (60% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, prevazut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare).
Nu beneficiaza de prevederile mentionate angajatorii care, anterior incheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana in cauza incheiate alte contracte de ucenicie, pentru aceeasi calificare.
Ucenicia la locul de munca se adreseaza:
- persoanelor interesate, cu varsta de peste 16 ani, care doresc sa se concentreze pe invatare pornind de la situatiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupatii direct la locul de munca;
- angajatorilor care doresc sa organizeze activitati de ucenicie la locul de munca potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de munca declarate vacante.
Angajator este persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca.
Poate incheia contracte de ucenicie la locul de munca si persoana fizica autorizata, daca face dovada ca presteaza de cel putin un an activitatea pentru care a fost autorizata, precum si intreprinderea familiala, prin reprezentantul acesteia, daca face dovada ca presteaza de cel putin un an activitatea pentru care s-a constituit ca intreprindere familiala.
Contractul de ucenicie este un contract individual de munca de tip particular, incheiat pe durata determinata, in temeiul caruia o persoana fizica, denumita ucenic, se obliga sa se pregateasca profesional si sa munceasca pentru si sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obliga sa ii asigure plata salariului si toate conditiile necesare formarii profesionale.
Incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului de ucenicie se fac in conditiile respectarii reglementarilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la ucenicie si la contractul individual de munca.
Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mare de 3 ani si mai mica de 12 luni, in functie de nivelul de calificare pentru care urmeaza sa se pregateasca ucenicul.
Drepturile si obligatiile angajatorului si ale ucenicului se stabilesc prin contractul de ucenicie, completat cu prevederile din contractual colectiv de munca aplicabil si ale regulamentelor interne, dupa caz.
Angajatorul are obligatia de a desemna un coordonator de ucenicie care indruma ucenicul in vederea dobandirii competentelor profesionale necesare calificarii pentru care se organizeaza ucenicia la locul de munca. Persoana fizica autorizata sau, dupa caz, reprezentantul desemnat al intreprinderii familiale pregateste ucenici avand in acelasi timp si calitatea de coordonator de ucenicie.
In vederea formarii profesionale a ucenicului, angajatorul are obligatia sa asigure ucenicului accesul la pregatire teoretica si practica, precum si toate conditiile necesare pentru ca furnizorul de formare profesionala autorizat si coordonatorul sa isi indeplineasca sarcinile in ceea ce priveste formarea ucenicului, iar ucenicul are obligatia de a desfasura activitatea in conformitate cu prevederile contractului de ucenicie, sa sustina si sa promoveze examenul de absolvire la terminarea stagiilor de pregatire teoretica si practica.
Pregatirea ucenicului se finalizeaza cu un certificat de calificare profesionala a adultilor, pentru acest lucru angajatorul putand incheia un contract de prestari servicii de formare profesionala cu un furnizor autorizat, iar contravaloarea programului de formare profesionala a ucenicului ii revine angajatorului.
Informatii suplimentare privind ucenicia la locul de munca sunt oferite la Centrul de Formare Profesionala al A.J.O.F.M. Braila, ce se afla situat pe strada Sergent Tataru, nr.2, Corp B, etaj 3, sau la numerele de telefon 0239/613080, respectiv 0239/613034, persoana de contact d-na Luca Argentina.
Director Executiv,
Monica BRATU
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu