Elevii brăileni sunt implicaţi în activităţi care să-i ţină departe de pericolele străzii

De IPJ Braila 16 Noiembrie 2015, 13:33 Social

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în colaborare cu Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila, a desfăşurat săptămâna trecută multiple activităţi, având ca tematică siguranţa rutieră. Activităţile s-au înscris în cadrul Proiectului-concurs „Civilizaţi în trafic”, iniţiat de unitatea de învăţământ şi desfăşurat în parteneriat cu poliţişti de la Serviciul Rutier şi de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.

Ziua de vineri a fost adresată elevilor din clasele a V-a şi a VI-a din cadrul acestui colegiu, activitate care a constat în parcurgerea unui traseu, pe străzile din jurul colegiului şi a urmărit verificarea cunoştinţelor elevilor în ceea ce priveşte traversarea corectă a străzii, respectarea culorilor semaforului şi deplasarea în siguranţă pe drumul între casă şi şcoală.

Elevii au fost implicaţi în activităţi de dirijare a traficului, alături de poliţiştii rutieri, în cadrul patrulei şcolare.

La finalul activităţii, elevii au completat în sala de clasă un chestionar de feed-back, privind evaluarea activităţii practico-aplicative la care au participat, precum şi modul în care această activitate le va influenţa comportamentul rutier în viitor.

De asemenea, elevii au fost invitaţi să realizeze lucrări cu tema „Civilizaţi în trafic” (desene, machete, miniindicatoare rutiere, epigrame, poezii, fotografii, colaje). Aceste lucrări vor fi expuse în incinta liceului, în cadrul unei expoziţii tematice.

În decursul săptămânii, poliţiştii brăileni au fost prezenţi şi la clase de liceu din cadrul unităţii de învăţământ menţionate, rolul oamenilor legii fiind acela de a prezenta condiţiile obţinerii permisului de conducere şi de a conştientiza adolescenţii cu privire la respectul rutier, pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-l dezvolte de la vârste foarte mici. Dezbaterile au fost însoţite de prezentarea de filme tematice şi exemple din cazuistica instrumentată de Poliţia Rutieră referitoare la accidentele  provocate de şoferi începători.

Pentru ca activităţile poliţiei să se bucure de un real succes în învăţarea, încă de la cele mai mici vârste, şi perpetuarea unui comportament rutier corect, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila adresează un mesaj părinţilor:

Stimaţi părinţi, încercaţi, pe cât posibil, să reamintiţi zilnic copilului dumneavoastră principalele reguli de circulaţie. Trebuie să ţineţi cont de faptul că simpla teorie nu va salva viaţa copilului, dacă dumneavoastră personal nu sunteţi un exemplu în adoptarea unui comportament rutier corect, fie că sunteţi pieton sau şofer. Folosiţi-vă de puterea exemplului! Ţineţi cont de faptul că între ceea ce le spuneţi copiilor să facă şi ceea ce faceţi dumneavoastră nu trebuie să existe discrepanţe.

Vă mulţumim!

 

Autor IPJ Braila 16 Noiembrie 2015, 13:33 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii