Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale, 17 mai 2015

De Redactia 14 Mai 2015, 08:24 Sanatate

Tema din acest an dată de World Hypertension League de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii (17 mai) este: 'Know your numbers' (Cunoaște-ți valorile tensionale) și promovează măsurarea constantă a tensiunii arteriale, ca modalitate de prevenție și menținere sub control a hipertensiunii arteriale. Campania Națională 'Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială !' organizată științific de Societatea Româna de Hipertensiune, a ajuns la a IV-a ediție și își propune an de an să crească gradul de conștientizare a populației cu privire la problematica hipertensiunii arteriale.

Potrivit Ligii Mondiale a Hipertensiunii, la nivel global, hipertensiunea arterială se număra printre principalele cauze de mortalitate, având o incidență mai mare în țările cu o dezvoltare economico-socială slabă sau medie. Aceeași sursă precizează că aproximativ 9.4 milioane de persoane au murit, în 2010, din cauza bolii cardiace hipertensive.

Dieta nesănătoasă este o cauză frecvență a hipertensiunii arteriale, atribuita consumului ridicat de sare, în 30% dintre cazuri, și a consumului scăzut de fructe și legume, în 20% dintre cazuri, conform informațiilor publicate de Liga Mondială a Hipertensiunii. De asemenea, sedentarismul, fumatul, consumul de alcool și grăsimi sunt alți factori care determină apariția hipertensiunii.

Și în România, hipertensiunea arterială reprezintă o problemă de sănătate publică importantă: 4 din 10 români au hipertensiune arterială, conform studiului SEPHAR ÎI (Studiu Epidemiologic asupra Prevalentei Hipertensiunii Arteriale și a Riscului Cardiovascular în România), realizat sub coordonarea Societății Române de Hipertensiune.

Pe lângă adoptarea unei alimentații echilibrate și menținerea sub control a greutății, românii trebuie să înțeleagă și necesitatea verificării constante a valorilor tensiunii arteriale.

'Fiecare ediție a campaniei, începând cu cea din 2012, ne-a arătat că acțiunile noastre sunt extrem de importante pentru publicul larg. Mulți români nu conștientizează încă gradul sporit de risc pe care valorile ridicate ale tensiunii arteriale le implică și complicațiile ce pot apărea, cu precădere în jurul vârstei de 50 de ani: accident vascular cerebral, infarct de miocard, insuficienta cardiacă sau renală. Contribuția mass-mediei în procesul de diseminare a mesajelor legate de importanta prevenției, a diagnosticării precoce și a controlului în hipertensiunea arterială sunt esențiale și ajuta la reducerea mortalității cardiovasculare în România', a declarat prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, Președinte al Societății Române de Hipertensiune.

Având în vedere că hipertensiunea arterială afectează milioane de români, Campania Națională 'Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială !' atrage.

Atenția asupra unei probleme grave de sănătate, dar care, dacă este depistată la timp, poate fi ținută sub control cu monitorizare din partea medicilor și tratament adecvat.

Campania Națională 'Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială !', ediția 2015 este o inițiativă a Societății Române de Hipertensiune în parteneriat cu Comisia de Sănătate Publică din Senatul României.

 

Autor Redactia 14 Mai 2015, 08:24 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii