Vremea în perioada martie-mai
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) estimeaza ca în urmatoarele trei luni, în România, vremea va fi, în general, încadrata în limite apropiate de mediile multianuale lunare. Potrivit specialistilor români, care au la baza informatiile primite de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF), în perioada martie - mai 2011, atât regimul termic al aerului, cât si nivelul precipitatiilor vor înregistra valori apropiate de normele climatologice lunare si anuale în cea mai mare parte a zonelor.
Astfel, în martie, regimul termic al aerului se va situa în limite apropiate de mediile multianuale lunare pe aproape întreg teritoriul, exceptând unele areale din nord-vestul tarii, unde valorile termice pot fi sub normele climatologice, iar în sud-est peste mediile multianuale lunare. De asemenea, cantitatile de precipitatii vor înregistra valori apropiate de normele climatologice lunare în cea mai mare parte a zonelor. În centrul si nord-vestul tarii vor fi posibile cantitati peste mediile multianuale, iar local în sud-vest, sub normele climatologice lunare.
În luna aprilie, temperaturile medii lunare vor prezenta valori apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, iar în sud-vestul, sudul si local în centrul tarii, acestea se pot situa sub mediile multianuale lunare. Totodata, sub aspect pluviometric, precipitatiile vor înregistra valori apropiate de normele climatologice lunare în sudul, sud-estul si vestul tarii, iar în centrul si estul teritoriului, cantitatile vor fi peste mediile multianuale. Local, în sud-vest sunt posibile cantitati de precipitatii sub mediile multianuale lunare. Din informarea ANM reiese faptul ca în luna mai, regimul termic al aerului va prezenta valori apropiate de mediile multianuale lunare în cea mai mare parte a tarii, iar local în sud-vestul teritoriului, valorile temice vor fi sub normele climatologice.
Cantitatile de precipitatii lunare vor înregistra valori apropiate de normele climatologice în majoritatea zonelor tarii, iar local în centrul teritoriului, precipitatiile vor fi peste mediile multianuale. Specialistii ANM precizeaza ca informatiile actuale nu exclud posibilitatea aparitiei unor situatii cu valori extreme de temperaturi sau cantitati mai mari de precipitatii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv. Prognoza meteorologica sezoniera se elaboreaza cu anticipatie de 1-3 luni, având un caracter orientativ si grad de realizare de peste 60-65%. Estimarile sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) si mediu (7-10 zile), cu un grad de realizare de peste 87-95%.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu