Observatorul Astronomic Bârlad obține recunoaștere internațională
Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan", din Bârlad, a fost recunoscut internaţional pentru monitorizarea corpurilor mici din Sistemul Solar. Realizarea a fost posibilă în urma câştigării a două finanțări în cadrul competițiilor de proiecte organizate dePetrom prin platforma de responsabilitate socială „Ţara lui Andrei".
Petrom a finanțat cu o sumă în valoare totală de 10.000 euro, două proiecte care prevedeau achizitia de echipamente performante și acțiuni de modernizare a observatorului astronomică. Acesta este motivul pentru care muzeograful Observatorului Astronomic Bârlad, Dumitru Ciprian Vîntdevară, încurajează românii cu inițiativă să se implice și sa voteze în competiția „Idei din Țara lui Andrei”: „Investiția ne-a transformat într-una din cele mai dotate observatoare astronomice din ţară, atât din punct de vedere al observaţiilor vizuale, cât şi al echipamentelor destinate cercetării ştiinţifice în domeniul astronomiei!”
Iar rezultatele nu au întârziat să apară- Observatorul Astronomic Bârlad s-a făcut remarcat de către Minor Planet Center (MPC),instituţia internaţională finanțată de NASA care funcționează la Muzeul Smithsonian. Aceasta se ocupă cu centralizarea bazei de date referitoare la asteroizi, comete și sateliți de la observatoarele astronomice din toată lumea.
„La sfârşitul lunii septembrie 2013, am observat şi raportat mai multe poziţii ale unor asteroizi din centura prinicipală la MPC. Toate aceste observaţii astronomice au fost realizate împreună cu Alexandru Dumitriu, membru al Astroclubului „Călin Popovici” Galaţi, în prezent student la University of Glasgow din Marea Britanie, şi Ciuciu Adrian, membru al Astroclubului „Perseus” Bârlad. Am realizat împreună o serie de observaţii astronomice în două nopţi diferite: 20 spre 21 septembrieşi 22 spre 23 septembrie 2013, măsurând mai multe coordonate a cinci asteroizi din centura principală. Am raportat poziţiile acestora la MPCși, în urma lor, am primit codul L22. Prin intermediul acestui cod, observatorul astronomic este trecut în lista MPC. Astfel oricine caută observatorul nostru după codul L22, poate observa activitatea observatorului şi datele raportate.” a declarat Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograful Observatorului Astronomic Bârlad și Coordonatorul Astroclubului „Perseus”.
Informaţii detaliate despre dotarea Observatorului Astronomic, cât şi despre obţinerea codului MPC, găsiţi pe site-ul AstroBârlad http://astrobarlad.wordpress.com/.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu