FNSA : revendicarile noastre vizeaza si aplicarea Legii nr. 284/2010

De Redactia 12 Octombrie 2011, 22:38 Romania
Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a anuntat printr-un comunicat, ca a transmis Guvernului României o lista de revendicari, cea mai importanta dintre acestea fiind cea referitoare la acordarea celui de-al 13-lea salariu pe 2011.

"Revendicarile noastre vizeaza si aplicarea Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2012, dar si acordarea de stimulente pentru salariatii care desfasoara activitati de recuperare a creantelor bugetare, conform Ordonantei de Guvern nr.92/2003. De asemenea, dorim sa fie acordate prime de vacanta si stimulente pentru participantii la comisiile de disciplina, concurs, contestatii si paritara. În cazul în care institutiile statului nu vor raspunde favorabil solicitarilor noastre, federatia va depune toate eforturile necesare pentru ca niciun partid din arcul guvernamental sa nu beneficieze de sprijinul si votul salariatilor din administratia publica, la viitoarele alegeri", a declarat - în comunicatul citat - Valer Suciu, presedintele FNSA.

Acesta a anuntat, totodata, ca vor fi demarate discutii între Biroul Executiv al FNSA si cel al ,,PUBLISIND'', în vederea coagularii miscarii sindicale din administratia publica.


 

Autor Redactia 12 Octombrie 2011, 22:38 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii